Amendă record pentru Dinamo

Amendă record pentru Dinamo

Clubul Dinamo a fost sancţionat de Jandarmeria Bucureşti cu suma de 100.000 de lei, după incidentele provocate de fani la derby-ul cu Steaua, disputat sâmbătă şi încheiat cu scorul de 1-1.

Mai mult, Jandarmeria a propus Federaţiei Române de Fotbal suspendarea stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare, anunţă Prosport.

În următoarele zile, Jandarmeria va identifica şi sancţiona suporterii care au aruncat cu petarde şi fumigene, pe baza înregistrărilor video de la meci.

Suporterii dinamovişti de la peluza Sud au aruncat torţe şi petarde în sectorul rezervat susţinătorilor stelişti. La începutul reprizei secunde, fanii de la peluza "Cătălin Hâldan" au incendiat trei steaguri ale galeriei Steaua, capturate înaintea partidei.

Citiţi şi:

Dinamo ar putea fi amendată pentru incidentele dintre suporteri

Ne puteți urmări și pe Google News