China: ouă contaminate, retrase din supermarketuri
- Adam Popescu
- 28 octombrie 2008, 16:40
De-abia ieşită din scandalul laptelui praf contaminat, China este ameninţată de o noua criză a produselor alimentare infectate cu melamină.
Distribuitorul american Wal-Mart a anunţat azi că a retras din China, ca măsură de precauţie, ouăle unui producător foarte cunoscut în această ţară, după ce a descoperit urme de melamină în anumite stocuri, anunţă Le Monde.
Weekend-ul trecut, autorităţile de la Hong Kong anunţaseră deja descoperirea unor ouă contaminate de la întreprinderea Hanwei, unul dintre principalii producători chinezi.
"Nu spunem că aceste ouă nu respectă normele", a precizat Mu Mingming, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Wal-Mart în China.
"Adoptăm pur şi simplu o măsură de precauţie pentru a fi total responsabili faţă de consumatori". Carrefour, celălalt mare distribuitor străin prezent în China, nu a luat, până acum, o astfel de măsură.
Autorităţile au încercat să dea asigurări populaţiei pentru a evita o nouă psihoză, după cea generată de criza laptelui cu melamină care a ucis patru bebeluşi şi a îmbolnăvit alte câteva mii.
Han Wei, directorul societăţii în cauză, a recunoscut că întreprinderea sa era incontestabil responsabilă de contaminare. "Regretăm sincer situaţia", a declarat el la televiziunea din Hong Kong. Dar patronul nu a explicat cum anume a ajuns melamina în ouă.
Un responsabil sanitar din Hongkong a sugerat că substanţa chimică ar putea proveni de la hrana pe care au mâncat-o găinile.
Zhang Zhongjun, un reprezentant al ONU în China, a spus că noua contaminare creează temeri că melamina ar putea fi prezentă şi în multe alte alimente, precum carnea sau peştele.