Piraţii somalezi au eliberat, astăzi, un grup de 22 de marinari din Coreea de Sud şi Myanmar, după ce au primit o recompensă, informează AP.
"Plata s-a făcut cash, printr-un intermediar", a declarat un oficial al companiei care deţine nava "Bright Ruby". Acesta a refuzat însă să precizeze suma care a fost plătită pentru eliberarea celor 22.
Marinarii - opt din Coreea şi 14 din Myanmar - fuseseră luaţi ostatici cu peste o lună în urmă, la data de 10 septembrie, pe când ambarcaţiunea naviga în apropierea coastei somaleze.
Toţi membrii echipajului sunt în siguranţă şi au fost transportaţi spre un port din Sri Lanka.
Somalia este un adevărat paradis al piraţilor, majoritatea operând în Golful Aden, care face legătura dintre Marea Roşie şi Oceanul Indian. Pe aici, trec în fiecare an circa 20.000 de vase.