România, reprezentată sub forma unui vagin, Corneliu Zelea Codreanu făcând sex oral sau Traian Băsescu sub forma unui personaj din serialul american "Dallas" sunt creaţiile artistului plastic timişorean, Benedek Levente, în vârstă de 24 de ani, care au fost expuse luna trecută în Bucureşti.

Constroversata expoziţie “Euromaniac” a stârnit un scandal mediatic şi o reacţie promptă din partea asociaţiei Noua Dreaptă, care a depus la Parchetul General o plângere pentru ultraj contra bunelor moravuri. Artistul plastic a fost învinuit că a adus ofense unor însemne ale României şi a constituit nucleul unor discuţii pe tema limitărilor care ar trebui să existe chiar şi în artă.

Tânărul Benedek Levente a răspuns solicitării EVZ de a-şi explica viziunea artistică şi de a comenta proporţiile scandalului mediatic, printr-un post pe blogul personal. Artistul se declară dezamăgit de modul în care publicul şi presa au interpretat lucrările sale, invocând vârsta fragedă ca motiv pentru care „nu-şi găseşte vocea proprie”.  

În finalul pledoariei sale postate pe blog, Levente spune că este mai şocat decât publicul pentru modul în care expoziţia sa a fost comentată. 

(H)arta genitală, sub lupă

„Expoziţia mea a tulburat apele moralităţii şi pe cele ale naţionalismului pentru că aşa a vrut presa românească senzaţionalistă, nu pentru că aşa mi-am dorit eu”, spune artistul.

„Expoziţia a fost una (relativ) nesemnificativă, dar o întreagă ţara s-a isterizat în jurul unei «hărţi genitale», urlând profanarea României. Scopul meu naiv şi banal de a arăta o imagine promovată chiar de media, o diagnoză superficială a societăţii, o ironie a clişeelor identităţii româneşti, a fost percepută ca un act antiromânesc şi a fost confruntată cu o vehemenţă pseudopatriotă. Am avut două pretenţii naive: publicul să aibă un pic de cultură vizuală şi mai ales simţul umorului. Până la urmă ar trebui să vorbim despre o caricatură mai mult sau mai puţin calitativă, dar nu despre un atac la adresa României sau a românilor”, explică Levente.

Artistul mărturiseşte că lucrarea cu pricina a fost scoasă din context, restul expoziţiei nemaifiind prezentată pentru ca publicul să-şi formeze o părere de ansamblu.

„Autocolantul respectiv nu simbolizează, ci ironizează anumite fenomene socio-politice. Toţi suntem actori anonimi într-o telenovelă mioritică în care rolurile principale, în general, sunt acordate numai pentru prostituaţi fizic şi politic, pentru cei care sunt mai egali decât alţii. Nu trebuie să se identifice nimeni cu astfel de imagini, în funcţie de experienţele estetice ele trebuie doar privite sau ignorate”, mai spune tânărul de 24 de ani.

Levente recunoaşte că a greşit „pentru că, după criterii etnice, nu fac parte din categoria «românului pur»”. „Faptul că şi eu sunt «membru activ» al societăţii româneşti care munceşte şi plăteşte impozit statului român mă face să mă consider un cetăţean român echivalent cu un patriot de meserie, pentru că şi eu doresc binele ţării”, adaugă artistul. 

„Condamnarea vehementă a lucrărilor mele sunt doar isterii false”

Benedek Levente explică mai departe modul în care priveşte arta şi ce înseamnă aceasta pentru el. 

„Am 24 ani şi trăiesc într-o ţara în care lipseşte simţul civic, iar coeziunea există doar atunci când apare un duşman iluzoric. Există o mentalitate anacronică, naţionalistă, mistico-religioasă, care este un model unicat şi acceptat. Pentru mine (şi sper ca şi pentru foarte mulţi tineri), depăşirea unor paradigme retrograde şi tradiţionaliste pot fi interpretate ca evoluţie şi progres. Dacă există cu adevărat dreptul de exprimare liberă, atunci condamnarea vehementă a lucrărilor mele sunt doar isterii false, replici tradiţionaliste fără argumente credibile.”

Artistul spune că în viziunea lui, demnitatea unui popor nu poate fi degradată de nişte simboluri. „Lucrările au fost realizate cu ingenuitate, fără ură sau intenţie de jignire. De asemenea, fiind conştient de multele ei probleme, nu am nici un dispreţ faţă de România sau de valorile ei adevărate”, conchide Levente.

Care este părerea vostră? Ar trebui să existe limite în artă?