Oţelăria Voestalpine, ameninţată de criză

Oţelăria Voestalpine, ameninţată de criză

Austriecii speră ca turbulenţele care au aprins pieţele externe să nu afecteze şi industria oţelului.

Guvernul român şi reprezentanţii companiei austriece Voestalpine au semnat, ieri, memorandumul de înţelegere privind posibila realizare a unui combinat siderurgic în zona Constanţa- Agigea. Parafarea documentului marchează finalizarea cu succes a negocierilor dintre Voestalpine şi oficialii români, au declarat reprezentanţii companiei. România este una dintre ţările analizate, împreună cu Bulgaria, Turcia şi Ucraina, pentru realizarea oţelăriei, investiţie de peste 5,4 miliarde de euro.   Totuşi, austriecii au precizat că proiectul nu este sigur în totalitate, din cauza turbulenţelor financiare manifestate în ultima perioadă la nivel global. „Criza financiară este într-adevăr o problemă. Partea bună este că atât compania noastră, cât şi industria oţelului nu au fost afectate de criză. Sperăm să nu aibă un efect negativ asupra industriei grele nici în viitor. În cel mai rău caz, va trebui să amânăm proiectul“, a spus Wolfgang Eder, preşedintele consiliului de conducere al companiei. Portul Constanţa, avantajul României

La rândul său, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat că România are ca avantaje statutul de membru al UE şi poziţia geografică. „Influenţa nu va fi doar asupra volumului investiţiilor străine, ci şi asupra economiilor altor ţări din zona riverană“, a subliniat Tăriceanu.

Compania austriacă a anunţat, la finele anului trecut, că intenţionează să construiască un combinat siderurgic cu o capacitate de 5 milioane de tone, pe ţărmul Mării Negre, iar o decizie privind amplasamentul final va fi luată până la sfârşitul acestui an. Investitorul a semnat deja documente similare cu Bulgaria şi cu Ucraina, însă acest lucru nu le conferă avantaje statelor vecine. Liderii PSD Constanţa vor să facă referendum Wolfgang Eder a fost prezent şi la Constanţa, unde a fost informat de primarul Radu Mazăre şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, că s-a decis organizarea unui referendum pentru consultarea populaţiei în legătură cu eventuala construire a combinatului. „Dacă populaţia spune nu, atunci nu se face“, a concluzionat Mazăre.   Eder nu s-a arătat deranjat de referendumul pregătit de autorităţile locale. „Nu ne este frică de reacţia populaţiei, combinatul nostru din Austria este construit în mijlocul oraşului Linz, care este cel mai curat oraş industrial din ţară“, a spus acesta. (A contribuit Feri Predescu)

Ne puteți urmări și pe Google News