Scrisorile prinţesei Diana, vândute pentru 36.000 de euro
- Adam Popescu
- 1 octombrie 2008, 17:56
Patru scrisori ale prinţesei Diana către o fostă guvernantă, cuprinzând confesiuni legate de nunta cu prinţul Charles, dar şi detalii despre relaţia dintre cei doi, au fost vândute pentru 28.500 de lire sterline (36.000 de euro), la o licitaţie, la Londra, relatează AFP.
Într-una dintre scrisorile adresate guvernantei Mary Clarke, în 1978, Diana, pe atunci în vârstă de 17 ani, mărturiseşte că a încercat să-şi mărite sora mai mare, Sarah, cu prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii. Diana va fi, de altfel, cea care va deveni soţia prinţului, în 1981. Această scrisoare a fost vândută pentru suma de 12.431 de lire sterline (15.700 de euro).
În aceeaşi scrisoare, Diana, devenită ulterior un simbol al eleganţei, mărturiseşte guvernantei că iubeşte muzica şi dansul, dar că "vocea mea sună îngrozitor şi să mă vezi pe mine dansând e ca şi cum ai contempla un elefant".
Trei alte scrisori au fost vândute în cadrul aceleiaşi licitaţii pentru 16.079 de lire sterline (20.300 de euro).
După o nuntă ca în basme, în 1981, Charles şi Diana au divorţat în 1996. Prinţesa a murit în 1997, în urma unui tragic accident de maşină care a avut loc la Paris.