Vladimir Tismăneanu: "Asistăm actualmente la o renaştere a imperialismului rus cu implicaţii strategice globale."
După o perioadă de descumpă nire ideologică şi de derută axiologică, ne întâlnim cu resuscitarea mitologiilor stalinismului radical al anilor ’40 şi ’50 combinate cu exaltarea metodelor autocratic-autoritare direct legate de figuri precum Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare ori Nikolai I. Neototalitarismul în curs de cristalizare în Rusia lui Putin şi Medvedev se întemeiază pe revizionism şi chiar negaţionism istoric. Recentul manual de istorie a Rusiei după 1945 a fost comandat de administraţia prezidenţială de la Kremlin şi exprimă aşteptările şi fixaţiile elitei politice grupate în jurul lui Puţin. Numeroşi politologi şi istorici notează alarmantele tendinţe de reconstituire a unei ideologii în care obsesiile staliniste şi etatismul se îngemănează cu naţionalismul şi imperialismul într-o construcţie având ca scop legitimarea opţiunilor politice şi militare ale administraţiei Putin-Medvedev.
În paginile săptămânalului „The New Republic“, Leon Aron, cercetător al American Enterprise Institute şi autorul biografiei devenite clasice a lui Boris Elţân, examinează liniamentele noii ideologii ruse ca justificare a revenirii la o viziune neo-stalinistă despre ce s-a întâmplat în URSS în secolul XX. Pentru Putin şi asociaţii săi, perioda Elţân apare acum ca una a anarhiei, decăderii şi umilirii naţionale. Noul manual devenit obiect de studiu obligatoriu nu face decât să confirme tendinţa de restauraţie şi revanşă inaugurată simbolic prin revenirea la imnul de stat al anilor stalinişti (cu un nou text scris tot de Serghei Mihalkov, autorul versiunii iniţiale). Autorul unuia dintre capitolele cel mai explicit prostaliniste, Iuri Danilin, în vârstă de 30 de ani şi apropiat de consilierii lui Putin, declara recent: „Este imposibil să lăsăm ca istoria Rusiei să fie predată de diverşi denigratori ori alte personaje amorale. Este necesar să curăţăm mizeria şi, dacă este nevoie, să o facem cu forţa“. La o întâlnire cu autorii manualului, Putin însuşi îşi mărturisea dezgustul în raport cu cei care „pângăresc istoria“ şi recurgea la justificări penibile în raport cu dezastrul istoric, politic şi moral care a fost sistemul totalitar bol- şevic. Pentru Putin, tragedia a început abia în 1937, deci nu din momentul în care Lenin şi partidul său au distrus pluralismul şi au impus o dictatură inspirată de un proiect absurd de inginerie socială. Crimele împotriva umanităţii nu au debutat în 1937, colectivizarea făcuse de-acum milioane de victime, fusese anihilată intelighenţia tradiţională, nobilimea fusese exterminată, cultele religioase atacate şi distruse, justiţia lichidată în favoarea unui sistem întemeiat pe delaţiune, suspiciune şi spaimă.
Pentru Putin, paginile negre din istoria URSS nu sunt cu nimic diferite, ba chiar mai puţin revoltătoare decât crimele comise de alte state. Singularitatea istorică a universului concentraţionar, nazist şi comunist, este astfel dizolvată într-un amalgam de ficţiuni auto-glorificante. Nici urmă de simţ al unei culpabilităţi istorice în noua ideologie rusă. Nici un fel de căinţă ori de dorinţă de asumare a unui trecut însângerat. Dimpotrivă, noii imperialişti jignesc deliberat memoria victimelor şi profesează o viziune triumfalistă despre ceea ce a semnificat stalinismul. Nu se vorbeşte despre sutele de gropi comune descoperite după 1989, acele morminte colective în care au zăcut (şi mai zac) cadavrele atâtor mii şi mii de victime. Noua mitologie putinistă nu suflă o vorba despre deportările pe criterii etnice şi insistă pe vechea obsesie bolşevică a Uniunii Sovietice ca „fortăreaţă asediată“. Stalinismul este considerat superior moral nazismului, uitându-se că cele două sisteme au împărtăşit acelaşi dispreţ pentru cei decretaţi drept fiinţe inferioare pe baza unor delirante comandamente ideologice. Războiul Rece, în doctrina neo-stalinistă a lui Putin, a fost provocat de Occident. La rubrica initulată „Cum a fost“, nu se oferă măcar o referinţă la cascada de memorii despre lagărele de concentrare staliniste. Manualul nu include măcar un citat din Soljeniţân ori Vassili Grossman. Este limpede acum că presupusa admiraţie a lui Putin pentru Soljeniţân ţine doar de afinitatea cu naţionalismul rusocentric al autorului „Pavilionului canceroşilor“ şi nicidecum de respectul pentru eroismul acestuia în lupta împotriva minciunii.
În revista „Prospect“, Arkady Ostrovsky, şeful biroului din Moscova al săptămânalului „The Economist“, consideră că intelectualitatea rusă a eşuat la capitolul rezistenţei în raport cu această resurecţie a autoritarismului neo-ţarist şi neo-stalinist. Mai ales după 1991, cinismul şi sarcasmul au înlocuit gravitatea compasiunii. Nu s-au auzit voci care să se opună liniei noului manual care „nu numai că neagă represiunile staliniste, ci chiar le justifică“. Gorbaciov este blamat pentru că a capitulat în faţa Vestului cedând Europa de Est. Când trupele lui Brejnev au ocupat Cehoslovacia, s-a născut mişcarea pentru drepturilor omului la Moscova. Acum, când Putin invadează Gruzia, tăcerea intelectualilor este asurzitoare. Profitând de indiferenţa unora şi nostalgiile altora, vechiul imperialism rus a reînviat îmbrăcat în vestimentele barocului fascisto-stalinist.