Destinul zbuciumat al actriţei va fi subiectul unui lungmetraj care va avea premiera anul viitor, la Festivalul de Film de la Cannes.

Cea mai cunsocută actriţă a Germaniei şi, deopotrivă, cea mai cunoscută actriţă a Franţei anilor 70, ar fi împlinit, pe 23 septembrie, 70 de ani. Sfârşitul de an îi este dedicat actriţei în cel puţin căteva ţări, printre care Austria, Franţa şi Germania. Bijuteriile ei sunt expuse la Viena până pe 14 noiembrie, când o parte din ele vor fi vândute la licitaţie, televiziunile îi dedică emisiuni speciale, presa din întreaga lume aminteşte viaţa zbuciumată a frumoasei Romy, iar o serie de edituri din Franţa şi Germania scot pe piaţă cărţi biografice. O viaţă ca un scenariu de film – spun şi reprezentanţii casei de producţie americane Warner Bros, care au demarat un nou proiect de amploare, filmul „Romy“, cu actriţa şi cântăreaţa germană Yvonne Caterfeld în rolul lui Romy Schneider. Noua producţie urmează să fie prezentată anul viitor la festivalul de la Cannes. Trebuie să devin actriţă. Trebuie!“

Filmul n-ar putea fi decât o dramă, urmărind viaţa actriţei care a inspirat milioane de fani, milioane de bărbaţi, devenind una dintre cele mai mari legende moderne. Romy, care s-a născut în 1938 în Viena, fiică a unei perechi de actori, Rosemarie Magdalena Albach, a visat încă din adolscenţă să devină actriţă. Cu timpul, acest vis a început să o obsedeze, până a devenit un imperativ pentru tânăra Rosemarie, care notează în jurnalul său din anii de şcoală, petrecuţi într-un internat de lângă Salzburg, în Austria: „Trebuie neapărat să devin actriţă. Trebuie!“. În 1953, anul în care tremina şcoala, Romy debutează în cinematografia austriacă. Succesul european urmează doi ani mai târziu, când va interpreta rolul împărătesei Elisabeth a Austriei, în trilogia „Sissi“.

Întâlnirea cu marea iubire: Alain Delon

Odată cu succesul încep şi dramele, chiar dacă acestea par, ca toate dramele la începuturile lor, „şanse la fericire“. În 1958 Romy îl întâlneşte, pe plaotul de filmare al peliculei „Christine“, pe actorul Alain Delon, prima şi marea sa iubire, poate şi singura adevarată. Romy se mută la Delon, la Paris, unde amândoi aveau succes pe scena de teatru. Romy joacă în regia lui Luchino Visconti în piesa „Tis Pity She’s a Hore“, dar şi în filmele italianului sau în cele ale regizorului britanic Orson Welles. Respinge primele oferte de la Hollywood, preferând cinematograful european. Fericirea lângă Delon nu a fost de durată. În 1964, acesta o părăseşte pe Romy pentru o altă femeie. „Am plecat cu Nathalie în Mexic. Toate cele bune. Alain“, au fost ultimele cuvinte, notate pe un bileţel, pe care Delon i le-a lasat lui Romy, părăsind-o, practic, peste noapte. Despărţirea a fost o lovitură grea pentru Romy, care a încercat să-şi ia viaţa. Primul fiu: David

Doi ani mai târziu, retrasă la Berlin, Romy s-a căsătorit cu actroul şi dramaturgul Harry Meyen, iar lângă el a dus o viaţă „liniştită“ într-un cartier bogat şi la modă din metropola germană. Cei doi, intelectulalul Meyen şi neliniştită Schneider dovedesc deja de atunci lumii, ceea ce astăzi fac Madonna şi Guy Ritchie sau alte perechi celebre, că este posibil să trăieşti o viaţă mondenă, simplă, situându-te în acelaşi timp în atenţia publică, să combini celebritatea cu viaţa de familie. La sfârşitul anului 1966 se naşte fiul celor doi, David. În acestă perioada, Romy devine modestă, trecând de la „şicul parisian“ la pantaloni şi pulovere pe gât, de la machiajul strident, la lipsa totală a acestuia. În acea perioadă, tânăra divă declara, „zâmbind ironic“, că a devenit deja o gospodină şi că va redescoperi, probabil, moda abia când va redescoperi Parisul. La nici cinci ani după acestă declaraţie, Romy era din nou în Paris, machiată cum o cerea moda de atunci, îmbrăcată în extravagantele creaţii semnate de avantgardiştii Yves Saint Laurent sau Kenzo. Un vis mai vechi îi strică echilibrul

Obligat de sarcinile de serviciu, soţul divei se mută de la Berlin la Hamburg, oraş care nu îi ofera actriţei mai nimic. În momentul în care Alain Delon i-a propus să joace alături de el într-un nou film, se spune ca ea ca ar fi acceptat imediat, fără a se consulta, aşa cum obişnuise în ultimii ani, cu soţul ei. Acestă decizie a marcat, de altfel, şi începutul sfârşitului căsniciei celor doi. Filmul „Swimmingpool“, cu Alain Delon, din anul 1968, va fi un mare succes, transformând-o pe Romy în una dintre cele mai curtate actriţe ale vremii. Profesional, Schneider va va rămâne în compania unor artişti de marcă, precum Michel Piccoli şi Yves Montand. Prestaţiile sale sunt premiate cu trofeele Cesar, David di Donatello sau „Rola de Aur“, premiul filmului German, de asemnea este nominalizată la un Golden Globe. Cel de-al doilea copil al starului de piatră: Sarah Magdalena

Romy descoperă că nu e chiar rău să cochetezi cu presa de bulevard, cu camera de filmat şi cea de fotografiat. S-a lăsat fotografiată goală în „Paris Match“, ştiind că fiecare scandal în presă garantează succesul filmelor sale. Divorţul de Meyen, care a urmat în 1973, a transformat-o pe Schneider într-un star „de piatră“, care face economie la fiecare gest, râde şi plânge rareori, se înfurie şi se bucură cu măsură. De acum înainte nu va trece o secundă în care Romy să nu se gândească la camera de filmat sau de fotograftiat. Cameramanii încep să-i însoţească viaţa. Daniel Biasini, secretarul ei, se trasnsforma in noul barbat la dreapta sa. Cu acesta va avea o fiică, Sarah Magdalena, la rândul ei, astăzi, actriţa.

“Nimic nu e mai rece decât o iubire“

Presa de bulevard a scris că fiecare film a adus un bărbat nou în patul actriţei. Zilele acestea, într-o emisiune dedicată, la o televiziune franceză, s-au strâns foşti amanţi ai divei, care au vorbit desşre „trecătoarele amoruri“. Printre aceştia s-au numărat actori de mâna a doua, figuranţi sau regizori. Delon a fost, însă, marea ei iubire, iar Romy - marea lui iubire. Deşi nu au rămas împreună, Delon i-a rămas prieten fidel şi după ce, în 1968, la filmările pentru „Swinmingpool“, a mai avut o încercare de a relua relaţia cu Romy, iar aceasta l-a respins cu cuvintele „nimic nu e mai rece decât o iubire moartă“. Totuş, Delon a fost cel cu care actriţa pierdea ore în şir la telefon când era bântuită de singuratate şi tristeţe. Tot el îi trimitea bodyguarzii săi să o însoţească în situaţii precare şi el a fost lângă ea în 1981, când viaţa a încercat-o din greu pe Romy. La începutul anului s-a despărţit de Biasini, în luna mai s-a îmbolnăvit grav şi a trecut printr-o operaţie la rinichi, iar în iulie, fiul ei, David, este spintecat de tija unui gard de metal pe care încearca să-l sară. David a murit în aceaşi zi. La sfârşitul acestui an de coşmar, actriţa, complet transformată, declara într-un intreviu acordat revistei germane „Stern“: „Sunt o femeie de 42 de ani şi nefericită şi mă numesc Romy Schneider“.

Moartea unei legende

Tot Alain Delon este cel care a anunţat presa că Romy Schneider a murit, în mai 1982, cândactriţa a fost găsită moartă în locuinţa sa din Paris de partenerul ei de atunci, Laurent Petin. Delon a organizat funerariile şi, după unii, i-a îndeplinit dorinţa de a fi înmormântată lângă fiul ei. Romy şi-a mai dorit ca pe piatra funerară să fie trecut doar numele ei de naştere. Mormantul lui Romy, în care a fost mutat şi fiul său, se află la 50 de kilometri de Paris, în Boissy-sans-Avoir, iar pe piatra funerară sunt trecute numele: Rosemarie Albach şi David Christopher Haubenstock. Oficial, cauza morţii a fost un stop-cardiac, dar toată lumea ştie că inima lui Schenider s-a oprit de „neagra“ ce era, în condiţiile în care ea îşi îneca disperarea în alcool şi droguri. Mister la înmormântarea actriţei

Moartea actriţei este de calibrul unui rafinat roman poliţist. La înmormâtarea sa s-au stârns toţi marii ei prieteni, Gérard Depardieu, Jean-Claude Brialy, Michel Piccoli, Claude Sautet, Daniel Biasini, Laurent Pétin. Doar Alain Delon a lipsit. El avea să declare mai târziu că a vrut să-şi ia rămas bun în linşite de la fosta sa iubită. Până astăzi se speculează, însă, (aşa cum o face şi Olaf Kraemer, autorul celei mai recente cărţi biografice, „Ende einer Nacht“, apărute recent internaţional), că în sicriul depus în sătucul de lângă Paris nu se afla corpul lui Schneider. Regizorul Hermann Leitner, un bun prieten al actriţei, a declarat că Alain Delon i-ar fi spus cu câţiva ani în urmă că Romy nu este în Boissy şi că în niciun caz nu ar fi admis să o lase singură „la mama naibii“. Kraemer subliniză, citat de presa germană, că „Delon nu e un mincinos“ şi speculează că Romy ar putea fi înmormântată, de fapt, pe proprietatea lui Delon. În memoria actriţei începând cu 1984 se decernează trofeul Prix Romy Schnieder actriţelor tinere din Franţa. În Viena se decernează anual premiul Romy, cel mai important premiu al televiziunii austriece, iar francezii au ales-o drept „cea mai mare actriţă a secolului 20“.