Copii, profesori şi părinţi aflaţi la deschiderea noului an şcolar ne-au răspuns ce ar face dacă ar fi pentru o zi membru al Guvernului şi s-ar ocupa de învăţământ.
Directoarea şcolii numărul 1 "Sfinţii Voievozi" a fost prima care s-a pus în locul ministrului Educaţiei. "Dacă aş fi ministrul Educaţiei pentru o zi, aş schimba metodologia de încadrare a personalului didactic pentru că nu asigură continuitatea cadrelor didactice la catedră. Iar pentru copii, aş face un program în care să alterneze activităţile şcolare cu cele extraşcolare, ca programul să fie mai relaxant şi unde copilul să aibă posibilitatea să îşi petreacă timpul liber, pentru că acasă mai puţin şi-l petrec în mod util", a arătat Iuliana Soare.
Una dintre mămici s-a gândit la povara ghiozdanului. "Poate să nu mai care atâtea cărţi şi caiete în ghiozdane. Să aibă dulapuri separate unde să le ţină. Să nu mai care greutate să îi cocoşeze", ne-a spus mama Mariei Alexandra din clasa I.
Mama lui Bogdan (clasa I) a precizat că preferă să fie curăţenie: "Să aibă tot ce le trebuie. Alimentele pe care le dau în fiecare zi să fie proaspte, să nu fie expirate. Să fie ordine. În plus, este foarte grea materia. Ar trebui să facă ceva să le mai uşureze, să fie mai puţine materii".
Mama lui Mihai (clasa I) se gândeşte la modificarea programei şcolare: "În primul rând aş aduce modificări în programa şcolară şi în programul copiilor. Este foarte încărcată. Mai am doi copii la şcoală, în clasele a XI-a şi a XII-a, şi ştiu cum e".
Fiul ei, Mihai ar da ca ministru "legea să fie liber ca să facă ce trebuie".
Bianca, elevă în clasa a VIII-a spune că: "Dacă aş fi ministru, le-aş pregăti surprize copiilor în prima zi de şcoală, ceva care să îi bucure, să nu le fie frică de şcoală. Aş pune elevii să îşi aleagă materiile pe care vor să le urmeze. Să aleagă între muzică, desen... Să se introducă şi o limbă de largă circulaţie, ca italiană, spaniolă, în loc de latină".
"Aş construi mai multe şcoli şi m-aş ocupa să fie toate renovate înainte de începutul anului şcolar", se pronunţă Ruxi, elevă în clasa a V-a A. În schimb, colegul ei Victor ar vrea să aibă vacanţe interimare, ca cei de I-IV, şi să fie mai multe ore de sport.
Bunica Corinei (clasa a V-a), fostă învăţătoare în provincie timp de 42 de ani: "Am elevi în toată lume, ingineri, profesori, medici, învăţători, muncitori care fac cinste prin munca depusă şi este o satisfacţie a muncii mele. Aş trece la programa şi la manualele din anii 70-80. Erau mai accesibile elevilor, erau mai concentrate şi aveau o continuitate de la cunoştinţele celor de la I-IV la clasa a V-a. La matematică am văzut un decalaj foarte mare".
Neacşu George e un copil tare zvăpăiat, se vede că face sport. E în clasa a treia la Şcoala 139 "Mircea Sântimbreanu", dar are cam 1,50 înălţime. "Joacă fotbal la Progresul", îmi spune tatăl lui. "Sunt căpitan", îl completează George, căruia îi place un pic cam mult vorba. "Dacă aş fi ministrul Învăţământului, aş băga fotbalul materie obligatorie în şcoli". Este o dorinţă totuşi mică pe lângă marele său vis, să ajungă la "naţionala" de fotbal.
CITIŢI ŞI:
Siguranţa elevilor, pe cheltuiala părinţilor
Lecţiile moderne te fac să vrei din nou la şcoală