iPhone, pe raft la Best Buy Mobil

iPhone, pe raft la Best Buy Mobil

Apple este tot mai aproape de ţinta de vânzări pentru iPhone, după parteneriatul cu cel mai important distribuitor de electronice din SUA.

Din 7 septembrie, Apple îşi extinde reţeaua de distribuţie pentru telefoanele iPhone în SUA prin încheierea unui parteneriat cu gigantul de electronice Best Buy Mobil, ceea ce ar putea duce la o creştere accelerată a vânzărilor peste Ocean, afirmă analiştii, citaţi de „Forbes“. Până acum, unicul partener al celor de la Apple - producătorul iPhone - pe piaţa americană era operatorul de telefonie mobilă AT&T. Aproximativ 4% din numărul total de telefoane mobile care se vând în SUA se achiziţionează de la unul din cele circa 1.000 de magazine care aparţin lanţului Best Buy Mobile, cunoscut pentru faptul că distribuie mai ales telefoane mobile inteligente şi gadgeturi de ultimă generaţie.   Best Buy Mobile va vinde noul model iPhone 3G la acelaşi preţ la care vinde şi alianţa Apple-AT&T: 199 de dolari pentru varianta de 8 GB şi 299 pentru cea de 16 GB. Telefoanele vor fi codate în reţeaua AT&T şi vor fi vândute doar celor care încheie un contract pe doi ani cu operatorul american de telefonie mobilă.   iPhone nu este sigurul telefon inteligent care a atras atenţia celor de la Best Buy Mobile, care au început deja negocierile pentru a putea distribui şi telefonul celor de la HTC, cu software Google Android, care urmează a fi lansat în toamnă.   „Am discutat deja cu cei de la HTC şi discuţiile vor continua cu siguranţă. Vrem să ne consolidăm poziţia de firmă care distribuie lucrurile aflate în vogă în domeniul tehnologiei“, a declarat purtătorul de cuvânt al celor de la Best Buy Mobile, Jeff Dudash.   3 milioane de telefoane într-o lună Steve Jobs, directorul executiv al producătorului Apple, a declarat că iPhone va vinde, numai în acest an, circa 10 milioane de telefoane mobile. La doar o lună de la lansarea modelului iPhone 3G, Apple a vândut din noul model peste 3 milioane de exemplare, potrivit analistului Michael Cote. Apple câştigă milioane de dolari şi din aplicaţiile special create pentru noul model 3G.

La circa 60 de milioane de descărcări zilnice, aplicaţiile şi jocurile special compatibile cu noul iPhone le-au adus americanilor de la Apple circa 1 milion de dolari pe zi, potrivit lui Steve Jobs. Până la finalul anului se aşteaptă ca totalul să treacă de o jumătate de miliard de dolari. Pe 22 august, iPhone 3G va fi lansat în alte 20 de ţări, printre care şi România, în parteneriat cu Orange. Cei care îşi doresc noul model de telefon marca Apple pot face precomenzi direct pe site-ul operatorului de telefonie mobilă.

LANSARE

Ne puteți urmări și pe Google News

Toamna creşte concurenţa HTC pregăteşte ofensiva împotriva supremaţiei iPhone pe piaţa telefoanelor inteligente. Denumit HTC Dream, noul terminal al taiwanezilor de la HTC va fi lansat pe piaţa americană pe 17 septembrie, însă numai în reţeaua T-Mobile. Noul model va costa între 150 şi 399 de dolari, potrivit blogului de tehnologie TmoNews. Telefonul, care va beneficia de un software produs de Google, numit Android, va avea suport 3G, touch-screen, o tastatură QWERTY pliabilă, precum şi o cameră foto de 3 mega-pixeli.