Haos urbanistic în Centrul Istoric al Ploieştiului

Haos urbanistic în Centrul Istoric al Ploieştiului

Pe Bulevardul Independenţei, casele vechi cu un singur nivel sunt "sufocate" de clădirile moderne, din sticlă şi oţel.

Pe Bulevardul Independenţei din Ploieşti, cunoscut drept Bulevardul castanilor, străjuit odinioară de case vechi, au apărut clădiri de birouri, hoteluri şi sedii de firmă, care nu respectă arhitectura zonei. Astfel, una dintre puţinele zone din Ploieşti cu case boiereşti construite la începutul secolului trecut se transformă, încet, dar sigur, într-una a clădirilor moderne. „Voi monitoriza cum se acordă autorizaţiile“

Chiar dacă arhitectura zonei a fost modificată, autorităţile locale au aprobat ridicarea mai multor construcţii din oţel şi sticlă, spre nemulţumirea proprietarilor de case, care se plâng de regimul de înălţime al sediilor de birouri şi de hoteluri. „Nu ştiu dacă au toate aprobările pentru a face construcţii înalte, dar strică toată imaginea bulevardului. Ce nu au făcut comuniştii, au reuşit capitaliştii: să dărâme casele“, spune ploieşteanul Ion Dincă.   Potrivit autorităţilor locale, toate clădirile moderne din zonă au fost construite legal, cu o singură excepţie. „Toate imobilele noi de pe bulevard au avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice pentru că noi transmitem cererile la Bucureşti. În schimb, sediul societăţii Conpet nu are acel aviz pentru că depăşeşte cu mult cea mai înaltă clădire din zonă“, susţine Constantin Stere, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Prahova.

În replică, conducerea companiei Conpet susţine că pentru construcţia noului sediu, ce va fi finalizat în toamna acestui an, există toate aprobările. „Clădirea are toate avizele necesare stipulate în certificatul de urbanism în baza căruia am şi obţinut autorizaţia de construcţie. Mai mult, pentru că sediul a fost ridicat într-o perioadă mare de timp, am reînnoit toate documentele legale“, explică Gheorghe Ionescu, directorul tehnic al societăţii Conpet Ploieşti.

Pe de altă parte, actualul primar, Andrei Volosevici, susţine că în mandatul său va verifica toate solicitările de autorizaţii de construcţie. „Bulevardul ar trebui să rămână la arhitectura pe care o are din trecut, aşa că voi monitoriza modul în care se acordă autorizaţiile de construcţie“, promite Volosevici.

EXCEPŢII Spaţii de birouri, în clădiri vechi renovate

Dacă majoritatea investitorilor a preferat să înalţe „coloşi“ din sticlă, există şi câteva excepţii. Astfel, un dezvoltator imobiliar a cumpărat mai multe clădiri vechi de pe Bulevardul Independenţei, printre care şi Casa Iosif, unde a funcţionat institutul de statistică, pe care le-a renovat. În prezent, imobilele respective găzduiesc un hotel şi spaţii de birouri. „Era singura soluţie de salvare a acestor clădiri vechi, ai căror foşti proprietari nu aveau bani să le întreţină“, explică arhitectul Călin Hoinărescu, specialist în restaurarea clădirilor catalogate drept monumente istorice.

Ne puteți urmări și pe Google News