Localitatea Rădăuţi Prut va fi strămutată, iar primăria e nevoită să cumpere teren pentru noua aşezare.
Autorităţile locale s-au săturat ca, an de an, să fie nevoite să plătească pagube şi să ridice la loc casele luate de inundaţii, hotărând să mute aşezările expuse apelor în locuri mai sigure. O decizie în acest sens a fost luată de Prefectura judeţului Botoşani, referitor la comuna Rădăuţi Prut, distrusă aproape în totalitate de inundaţiile de săptămâna trecută.
„Decizia finală a fost deja luată, considerând că soluţia reconstruirii caselor dărâmate de inundaţii pe vechile amplasamente şi îndiguirea unei părţi a localităţii nu este o soluţie practică“, a afirmat subprefectul de Botoşani Mihai Elvădeanu. În localitatea Rădăuţi Prut, 102 case au fost complet distruse, iar 35 sunt pe punctul de a se prăbuşi. Urmează şi alte strămutări
Oficialii Administraţiei Naţionale „Apele Române“ recomandă ca măsura de strămutare să fie luată şi în cazul altor localităţi, aflate acum în calea apelor. „Cu siguranţă vor fi şi alte localităţi, situate în zone inundabile, care se vor afla în aceeaşi situaţie. De exemplu, cele de pe Valea Siretului. Variantele de strămutare diferă de la caz la caz. Pot fi strămutate doar o parte dintre gospodării, nu neapărat întreaga localitate“, a precizat directorul general al ANAR, Marius Postelnicescu. Prutul nu se lasă Apele râului Prut au spart ieri la prânz un dig în judeţul Galaţi, inundând o fermă piscicolă şi peste 150 de hectare de păşune şi grădini din comuna Cavadineşti, iar în aval, la Oancea, a ieşit din albia minoră şi a inundat în jur de 280 de hectare de păşune, potrivit purtătorului de cuvânt al prefecturii, Petrica Paţilea. INSPECŢII Oficialităţile se întrec în promisiuni şi vizite > Venit direct de la deschiderea Olimpiadei de la Beijing, preşedintele Traian Băsescu a stat de vorbă ieri cu localnicii din comuna Doljeşti, judeţul Neamţ. El a precizat că va continua aceste vizite în zonele calamitate, până când problemele vor fi rezolvate. > Şi ministrul de interne, Cristian David, a ajuns ieri cu un elicopter la Săuceşti, judeţul Bacău, de acolo plecând apoi spre judeţele Neamţ şi Iaşi.
> Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor, Laszlo Borbely, a inspectat zonele calamitate din Vişeul de Sus, judeţul Maramureş. El a promis că vor fi alocate materiale de construcţii pe care le va achiziţiona şi distribui ANL-ul. > Ministrul muncii, Paul Păcuraru, a anunţat că, de ieri, au început plăţile pentru ajutorarea celor afectaţi de inundaţii - câte 300 de lei de persoană. Pentru reparaţia sau reconstrucţia locuinţelor se vor mai aloca între 2.500 şi 10.000 de lei şi materialele de construcţie.