Rănită de un primar băut la volan

Rănită de un primar băut la volan

OLT. Primarul comunei Ipoteşti, din judeţul Olt, este cercetat în stare de libertate pentru vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce joi seară, aflat la volanul autoturismului său, edilul ar fi accidentat o femeie.

Potrivit subcomisarului Claudia Radu, din cadrul Poliţiei Olt, victima, în vârstă de 31 de ani, mergea pe marginea carosabilului arterei principale a comunei Ipoteşti, când a fost acroşată şi lovită de maşina condusă de primarul localităţii, Ion Căpraru. „Femeia în vârstă de 31 de ani a suferit răni care au necesitat internarea pentru îngrijiri şi investigaţii medicale. Şoferul maşinii se afla sub influenţa alcoolului în momentul accidentului, aparatul etilotest arătând că acesta avea o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a precizat purtătorul de cuvânt.

Ne puteți urmări și pe Google News