Mircea Mihaieş: "Pe zi ce trece, îmi dau seama cât de importantă e o lege a lustraţiei."
Şi anume, una făcută după model occidental, nu după gândirea gângavă a diverşi „părinţi ai Constituţiei“. O lege limpede, cu prevederi precise şi judecăţi cumpănite. Primul paragraf al legii ar trebui să elimine nefastul termen „poliţie politică“, un subterfugiu grosolan menit să-i pună la adăpost pe cei mai perverşi dintre ofiţerii şi colaboratorii Securităţii. Criteriile obligatorii ar fi, în cazul informatorilor, cât se poate de simple: ai semnat un angajament cu Securitatea? Eşti turnător! Ai dat securiştilor în mod confidenţial informaţii despre terţe persoane? Eşti turnător! Au trecut suficienţi ani, între 1990 şi înfiinţarea CNSAS-ului, în care eventualele victime ar fi putut să-şi mărturisească public colaborarea forţată şi să fie iertate. N-au făcut-o? Să-şi asume blestemul de a fi fost, până şi în condiţii de libertate, complicii Securităţii!
Am avut în anii trecuţi ezitări privind susţinerea fermă a legii lustraţiei, descurajat de realitatea strâmbă a societăţii româneşti: deocamdată, pedepsiţi - fie şi simbolic - au fost doar turnătorii, nu şi gradaţii. Nu cred că simpla lor expunere ca agenţi ai distrugerii naţionale şi interzicerea accederii la posturi publice sunt suficiente. În timp ce un şef peste Securitate - aşa cum era în perioada când deţinea funcţia de prim-secretar la Iaşi -, precum Iliescu, hăhăie în văzul lumii, sfidând cu proverbiala sa neruşinare generaţii întregi de români, de plătit plătesc doar uneltele mai mult sau mai puţin benevole. Creierul şi mâna trebuie somate să iasă la raport împreună. Dosarele de securitate pe care le-am parcurs în ultima vreme arată că prin însăşi meseria lor securiştii făceau „poliţie politică“. În fiecare dintre cazuri, ei stabileau sarcini, dădeau instrucţiuni precise, decideau instalarea de microfoane la domiciliu şi îţi interogau vecinii asupra „anturajului“ şi relaţiilor cu nevasta. Nu erau nici pe departe „patrioţii“ care-i apărau pe cetăţeni de nevăzute primejdii. La cât analfabetism zace în „indicaţiile“ lor, la româneasca deplorabilă din „Planurile de măsuri“, „Notele“ şi „Adresele“ din dosare, e de mirare că bolşevismul a rezistat atâţia ani. Cum să prindă spioni, când aveau colosale probleme cu scrierea, cu sau fără linioară, a lui „v-a fi“ şi „v-om decide“? Slugi abuzive ale unui sistem criminal, ei diseminau teroarea, şantajau şi foloseau adeseori în interes propriu informaţiile dobândite de la turnători.
Se zvoneşte, tot la două luni, că se lucrează la noi şi noi legi privind asanarea societăţii româneşti. În afara gesturilor larg-demagogice, n-am văzut nimic. Dimpotrivă, tactica temporizării îmi pare împrumutată chiar de la securişti: abia s-a început redactarea unei legi, că aflăm din presă că se lucrează la alta, şi mai grozavă. La fel se întâmpla sub comunişti: când simţeau că protestele împotriva lui Ceauşescu se înteţesc, apăreau zvonurile de genul „Aveţi răbdare, nu mai are mult până se curăţă“, „Nu-l auziţi ce greu vorbeşte, e bolnav de cancer la gât“ şi alte manipulări la fel de grosolane. Românul ofta, se resemna, suduia printre dinţi şi odată ajuns acasă evalua, după cât de răguşit era Pingelică şi cât de tare se bâlbâia la televizor, cât mai dura până să crape.
N-am niciun dubiu că bestiile cu chip uman îşi vor vinde foarte greu pielea. Dezinformările, contraatacurile în forţă, asmuţirea năimiţilor din subordine, confecţionarea de falsuri, stârnirea de scandaluri vor deborda. Din păcate, nu prea văd cine le-ar ţine piept. Având sub control televiziunile, beneficiind de serviciile unora dintre cei mai respingători producători de bale din istoria ţării, ştiind să-şi aleagă ţintele, păpuşarii comunisto-securiş ti vor deveni din nou imuni. Parlamentul actual nici nu se mai oboseşte să nege c-ar lucra exclusiv în favoarea celor care-au pus căluş ţării şi-o jefuiesc la drumul mare. După candidaturile anunţate până acum, după sumele despre care se vorbeşte că vor fi puse la bătaie de partide - prin baroni locali, firme privilegiate, instituţii ale statului subordonate -, n-am niciun motiv de optimism. Aduc în discuţie subiectul lustraţiei măcar pentru a mă delimita, încă o dată, de nemernicii care au complotat ani în şir la dezastrul ţării şi pentru că mult prea mulţi români ai acestui moment par lobotomizaţi. Poate că soluţia de a face să ajungă la ei mesajul mizeriei morale în care se complac ar fi ca la faimoasele „ştiri de la ora 5“ să se citească fragmente din dosarele de securitate. Dar probabil că nici n-ar observa diferenţa, într-atât de pline de orori, violenţe, comploturi şi murdărie a fost şi continuă să fie munca securiştilor.
Recomandările noastre
