Suceava, răvăşită de codul galben

Suceava, răvăşită de codul galben

Judeţele din nordul Moldovei au fost cele mai afectate de vijeliile şi ploile de ieri noapte.

Un număr de 16 localităţi din judeţul Suceava au fost afectate de ploile abundente din noaptea de miercuri spre joi. 33 de persoane au fost evacuate. Cele mai dramatice situaţii s-au înregistrat la Câmpulung Moldovenesc, acolo unde aproximativ 70 de copii au rămas captivi între ape până când au fost salvaţi de 30 de jandarmi, şi în Berchiş eşti, unde doi bărbaţi şi-au petrecut noaptea pe o insulă de pe râul Moldova.

În acest din urmă caz, autorităţile au cerut sprijinul unui elicopter al Ministerului Administraţiei şi Reformei Administrative, însă, din cauza vremii, aparatul de zbor a fost nevoit să se întoarcă. Costică Istrati, 46 de ani, a fost scos primul din mijlocul apelor abia, ieri, în jurul prânzului. Îngheţat de frig şi ud, bărbatul abia mai putea vorbi. Două ore mai târziu, a fost salvat şi cel de-al doilea bărbat, Marian Olariu, un tânăr în vârstă de 25 de ani, prins de viitură în timp ce păzea utilajele de la o balastieră.

„Cel mai greu a fost pe timpul nopţii, că nu vedeam nimic, iar apa făcea un zgomot care speria şi morţii. Am dat telefon după ajutoare şi m-am rugat la Dumnezeu. Am sperat că voi ajunge teafăr la mal, mai ales după ce s-a luminat şi am văzut că au venit şi pompierii“, a mărturisit Marian Olariu. Piatra-Neamţ, lovită la ora 1.00 Ploaia năprasnică pornită în jurul orei 1.00 noaptea a trezit din amorţeală întreaga suflare a muntenilor de pe văile Bistriţei şi Bicazului, din localităţile din aval de lacul de acumulare de la Bicaz şi zona Piatra-Neamţ. În câteva ore, torenţii din munţi şi din păduri au atins cote nebănuite şi s-au revărsat în sate, aducând cu ei zeci de tone de mâl, bolovani uriaşi şi copaci scoşi din rădăcini.   Furtuna a afectat distribuţia energiei electrice în 35 de localităţi, zeci de mii de persoane rămânând pe întuneric. Au fost inundate peste 100 de locuinţe, iar zeci de podeţe şi poduri au fost spulberate sau avariate de viituri. De suferit a avut şi traficul rutier, DN 15 (Piatra-Neamţ - Bicaz - Poiana Largului), care face legătura cu Ardealul, fiind blocat în mai multe puncte.

Afectată a fost şi calea ferată Piatra-Neamţ - Bicaz, o locomotivă a unui tren personal de noapte fiind avariată de aluviunile adunate între şine la Pângăraţi. Precipitaţiile au căzut în rafale şi în Piatra-Neamţ. Canalizările de pe trei străzi importante din oraş, Petru Rareş, Dimitrie Leonida şi Ulmilor, nu au mai făcut faţă debitului şi au refulat, mâlul luând în stăpânire carosabilul. (Dan Sofronia)

COD PORTOCALIU Alertă pe Prut şi pe Siret Hidrologii au instituit codul portocaliu de inundaţii pentru râurile din bazinele hidrografice ale Prutului şi Siretului. Avertizarea vizează judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Harghita şi Vaslui. În perioada în care este insitituit codul portocaliu sunt aşteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie şi creşteri rapide de debite şi niveluri.

Ne puteți urmări și pe Google News