A renunţat la vacanţa de vară pentru a modera cel mai recent reality-show produs de Kanal D. Ilinca Vandici ştie că acesta este testul prin care va confirma sau nu că are ceva de spus în televiziune.
După ce Gabriela Cristea şi-a încheiat cu succes misiunea „Noră pentru mama“ şi a plecat într-o binemeritată vacanţă, Ilinca Vandici trebuie să-i ţină în continuare în faţa televizoarelor pe spectatorii care gustă programele gen reality-show. Astfel, de dimineaţa până seara, orădeanca strămutată la Bucureşti îşi petrece timpul în studiourile Kanal D de la Semănătoarea, prezentând „Magic Taxi“, o emisiune-concurs cu accente de „Big Brother“. „
Am fost copleşită în momentul în care am aflat că sunt solicitată pentru această emisiune. Mi-am dorit foarte mult un astfel de program, nu neapărat un reality-show. Era momentul să evoluez. Oamenii cu care lucrez de un an şi jumătate au putut să-şi dea seama cam cât pot. A venit momentul să arăt de ce sunt în stare şi mi-au dat pe mână emisiunea aceasta“, afirmă prezentatoarea.
Măritată fără voia ei
Are intervenţii în direct dimineaţa şi seara şi, în anumite zile, filmează emisiuni în avans, activitate care o ţine „prizonieră“ la locul de muncă şi până la ora 2.00. Însă programul încărcat nu reprezintă un motiv să-şi neglijeze viaţa personală. Se declară mulţumită de relaţia pe care o are cu Alin Cocoş, fiul vitreg al Elenei Udrea. Ilinca l-a cunoscut pe Alin în urmă cu şapte luni, la Balul Bobocilor organizat de Universitatea Româno-Americană, instituţie la care învaţă amândoi.
Noul cuplu nu a scăpat de vigilenţa presei de scandal, care i-a surprins în repetate rânduri în ipostaze tandre ba prin oraş, ba la mare şi chiar a insinuat că plănuiesc să se căsătorească în cel mai scurt timp. Dacă ne luăm după spusele vedetei de la Kanal D, Elena Udrea nu va îmbrăca prea curând rochia de soacră mare. „Până acum nu am avut planuri de măritiş, pentru că sunt o persoană tânără, iar cariera mea devine încet, încet din ce în ce mai înfloritoare.
Dacă sunt mulţumită şi dacă lucrurile merg bine atât în plan personal, cât şi profesional, asta nu înseamnă că trebuie să mă mărit. Mai am multe de făcut până la căsătorie, câţiva ani buni de zile, nu mă gândesc la asta acum.
N-ar fi fost niciun secret dacă am fi hotărât să ne căsătorim, pentru că atât eu, cât şi Alin, datorită familiei din care face parte, suntem persoane publice, deci n-ar fi putut ascunde asta“, spune Ilinca pe un ton ferm.
Blonda de la Kanal D a intrat de timpuriu în televiziune, iar până la 22 de ani a evoluat de la statutul de „fată de la meteo“ la cel de prezentator al unei emisiuni cu un buget consistent.
„Cred că sunt talentată“
Ştie să se „vândă“ foarte bine şi nu are nicio ezitare atunci când îşi enumeră calităţile, dar nu se îmbată cu propriul succes. Are un discurs de prezentare pregătit ca la carte, desprins parcă dintr-un manual de promovare a imaginii. „Încerc să fac bine ceea ce fac şi mă dedic 100%. La mine nu funcţionează niciodată jumătăţile de măsură. Sunt implicată, asta e reţeta succesului până la urmă. Cât a fost muncă, cât a fost noroc, nu ştiu. Talentată cred că sunt, pentru că altfel nu ajungeam aici. Degeaba eram eu talentată şi frumoasă dacă nu ştiam să vorbesc, dacă nu citeam o carte, dacă nu aveam vocabular, dacă nu aveam o maturitate dezvoltată cât de cât. Sau puteam fi o vedetă frumoasă şi atât“, îşi expune Ilinca viziunea asupra propriei evoluţii.
Cariera înainte de toate
Chiar dacă vara aceasta e „consemnată“ în Bucureşti, Ilinca Vandici nu are nostalgia unei vacanţe. „Nu e frustrant să lucrez de dimineaţa până seara în perioada verii, pentru că mi-am dorit asta. M-am bucurat foarte mult când mi s-a spus că voi face un reality-show şi n-am mai stat să mă gândesc că nu voi pleca în concediu. La urma urmei, am 22 de ani, vreau să fac o carieră pentru că sunt conştientă că pot. Dacă la 22 de ani sunt disperată după două săptămâni de vacanţă, mi se pare că nu-mi mai văd rostul“.
Vară la Semănătoarea
Dacă în privinţa carierei este foarte darnică în a da amănunte, Ilinca încearcă să dea impresia că nimic nu-i poate trezi interesul faţă de viaţa sa personală şi, implicit, amoroasă. Greu de crezut asta despre o fată de 22 de ani.
„Mă trezesc la 8.00, la 9.00 sunt la studiourile de la Semănătoarea, până la 10.00 stau la machiaj, după care intrăm în direct până la 10.30. Mai avem o intervenţie în direct seara, de la 19.30. În această pauză mai fug în oraş să mănânc sau să mă întâlnesc cu cineva, dar, în general, prefer să rămân aici (la studio - n.r.), pentru că e trafic şi mai mult mă obosesc dacă aş pleca. Programul se termină la 20.30, iar la 21.00 ajung acasă. Am o viaţă plictisitoare rău“.
GEANTA BLESTEMATĂ
Păgubită de 6.000 de euro la semafor
Chiar înainte de a începe interviul, Ilinca a vorbit câteva minute la telefon cu o jurnalistă căreia i-a oferit detalii despre cum i-a fost furată geanta în timp ce se afla în maşină, la semafor. Se pare că hoţul s-a ales cu o pradă grasă, pentru că numai poşeta valora şase mii de euro.
În plus, în interior avea acte, bani şi un telefon mobil scump. Geanta Hermes furată, model Birkin (foto), i-a adus numai ghinioane Ilincăi. „Un anumit ziar tot scria despre geanta mea aşa-zis falsă, care mi-a fost furată. Valora 6.000 de euro, eu am făcut mari strângeri de fonduri timp de trei luni ca să-mi iau geanta asta, dar au început să dea în mine că e falsă pentru că nu mă cheamă Andreea Raicu sau Mihaela Rădulescu“, spune indignată cocheta vedetă.
VIAŢA SENTIMENTALĂ
„Sunt foarte hotărâtă, ştiu ce vreau de la viaţă“
Ilinca este foarte prudentă atunci când vorbeşte despre relaţia sa cu Alin Cocoş, un tânăr care provine dintr-o familie înstărită şi care are o mamă vitregă cu nume sonor. Puţin iritată din cauza interesului faţă de cum decurg lucrurile între ea şi iubitul său, Ilinca răspunde pe un ton tăios.
„Alin este Alin şi atât. E la fel ca mine. Sunt foarte hotărâtă, ştiu ce vreau de la viaţă, sunt matură, mă întreţin singură, sunt foarte bine înfiptă cu picioarele în pământ. Dacă el ar fi fost vreun aerian sau doar fiul cuiva, poate că n-am fi avut nicio legătură unul cu altul“. Tânăra vedetă de la Kanal D spune că a cunoscut-o pe Elena Udrea într-o împrejurare oarecare, fără să fi fost ceva planificat.
Înainte de a o descrie, îşi caută cu foarte mare atenţie cuvintele: „Elena Udrea este o doamnă în adevăratul sens al cuvântului. Este o femeie extrem de deşteaptă, extrem de frumoasă, ştie să te-atragă, ştie să stea de vorbă cu tine, nu se crede superioară, poate să se coboare la nivelul persoanei cu care discută, astfel încât aceasta să se simtă confortabil“.
De asemenea, Ilinca a cunoscut-o şi pe mama naturală a iubitului ei. Spune că întâlnirea a decurs firesc şi că multe dintre calităţile prietenului ei se datorează educaţiei pe care acesta a primit-o de la mama sa.
PRIN BAZAR. Ilinca şi Gabriela Cristea au fost recompensate de şefii de la Kanal D cu o vacanţă la Istanbul
„MAGIC TAXI“. Ilinca şi Gabriel Coveşeanu, partener de prezentare, alături de concurenţii reality-show-ului