Tăriceanu promite un nou liceu francez

Tăriceanu promite un nou liceu francez

Prezent la manifestările organizate la Bucureşti de Ambasada Republicii Franceze, cu prilejul Zilei Naţionale, premierul a declarat că Guvernul va sprijini Ambasada pentru construirea unui nou liceu francez.

La rândul său, ambasadorul Franţei în ţara noastră, Henri Paul, a subliniat eforturile şi sacrificiile ţării noastre pentru securitatea Europei şi şi-a manifestat speranţa ca pe viitor cele două state să construiască, în complementaritate, Europa apărării.

"Am plăcerea să vă anunţ, cu acest prilej, domnule ambasador, decizia Guvernului de a sprijini eforturile Ambasadei Franţei pentru construcţia noului Liceu francez în Bucureşti. Vom aloca în folosinţă gratuită, în acest an, terenul necesar construcţiei de către statul francez a acestui nou liceu", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

El a vorbit în discurs despre parteneriatul strategic încheiat între România şi Franţa, arătând că acest document confirmă "loialitatea comună" faţă de proiectul european şi precizând că se doreşte ca preşedinţia franceză a Consiliului European, exercitată începând cu 1 iulie 2008, să confirme de asemenea viziunea comună pentru o Europă unită şi puternică.             Tăriceanu a amintit şi de sprijinul acordat românilor de către autorităţile franceze în anii anteriori, prin acceptarea cetăţenilor condamnaţi de regimul comunist şi, ulterior, acordarea de burse pentru studenţi.    

"La mulţi ani Franţei! La mulţi ani prieteniei româno-franceze. (...) Ziua Franţei cuprinde şi entuziasmul nostru naţional. Marcăm mai multe repere ale traseului nostru comun. Este un arc peste timp al triumfului unei prietenii adevărate", şi-a încheiat discursul premierul.

La rândul său, ambasadorul Franţei în ţara noastră, Henri Paul, a subliniat eforturile şi sacrificiile ţării noastre pentru securitatea Europei şi şi-a manifestat speranţa ca pe viitor cele două state să construiască, în complementaritate, Europa apărării.

CITIŢI ŞI:

Un român a brăzdat cerul Franţei

Ne puteți urmări și pe Google News