4 iulie, pentru un român din SUA

4 iulie, pentru un român din SUA

4 Iulie - Ziua Independenţei, zi de sărbătoare naţională şi mai ales nebunie totală în Gulf Shores, oraşel pe plaja Golfului Mexic. Sute de mii de oameni au venit în vacanţă pe litoral, sufocând oraşul, transformând traficul într-un calvar.

Cristi Văduva Blogul Văduva.ro

Am intrat şi eu în spiritul de sărbătoare, cum eu sărbătoresc tot ce se poate (Valentines Day, Craciunul, Paştele de două ori (şi cel catolic), aniversări. Nu contează. Unde e de sărbătorit hop şi eu. Mi-am decorat maşina, mi-am luat un tricou adecvat situaţiei şi m-am lăsat purtat de val.

Ar fi trebuit să lucrez de la 3 la 11 seara, dar am profitat de funcţie şi am plecat pe la 8 seara, lănsând pe altcineva în locul meu. O bună parte de artificii le-am prins în maşină, încercând să ajung pe plajă, locul unde a avut loc dezlănţuirea focurilor de artificii. Dar le-am văzut. Au fost ore întregi de artificii.

Am avut norocul de ne-am întâlnit cu încă doi români din Nashville, Tennessee, ce s-au cazat la hotelul unde lucrez, aşadar am făcut o gaşcă de vreo 10 români, ne-am dus într-un local pe plajă - atmosferă incendiară, multă lume dansând pe ring, prin local şi chiar şi pe mese. Câţiva negri au făcut ravagii cu stilul lor de dans, absolut senzaţional. Distracţie la maximum. Am mâncat, am băut doar o bere că eram cu maşina, fetele au ţinut-o pe sucuri, dar s-au distrat de parcă ar fi băut alcool toată ziua.

Chelneriţa mi-a fost o fostă colegă de liceu, Nadia, care nu ne-a taxat pentru sucuri şi nici bacşisul n-a vrut să-l ia. Aşadar ditamai gaşca am scăpat super ieftin. Ne-am împărţit rapid în două maşini, una a plecat direct spre hotel, unde erau cazaţi cei doi români din Nashville. Noi am făcut o oprire să luăm tortul de îngheţată şi când am ajuns la hotel am început să cântăm “Mulţi ani trăiască”. Peste două zile una dintre româncele de aici devine majoră şi în USA (face 21 de ani). Puţin după miezul nopţii am pus punct distracţiei.

Următorul mega-eveniment este Labor Day (1 Septembrie), la o zi după data mea de naştere, aşadar îmi voi aniversa prima zi din al 24-lea an de viaţă, sub focuri de artificii şi multă multă bună-dispoziţie. Se pare că norocul se ţine scai de mine, de acum aştept să răsară soarele şi pe plan sentimental.

Ne puteți urmări și pe Google News