Autorul unei alarme cu bomba, care a avut loc azi noapete la Constanţa, este un băcăuan în vârstă de 53 de ani, care a spus că a comis acest gest "de supărare".
Acesta a dat telefon la serviciul 112, azi noapte, în jurul orei 02:30, anunţând că în clădirea Gării din Constanţa a fost amplasată o bombă.
La faţa locului s-a deplasat grupa pirotehnică din cadrul IPJ Constanţa, iar în urma controlului de specialitate s-a constatat că în interiorul clădirii cât şi în afara acesteia nu se aflau materiale sau substanţe explozive.
Operatorul care a primit apelul telefonic, ce fusese dat de pe un mobil chiar din zona gării, a reuşit să-l reţină la aparat pe autorul alarmei suficient de mult încât să fie identificat de poliţişti.
Autorul alarmei false va fi cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de acte de terorism.
(15:20)