După o aventură de o noapte, femeile se simt „ruşinate şi folosite“, spre deosebire de bărbaţi, care sunt mai mulţumiţi şi mai încrezători.
Femeile au sentimente negative după o aventură ocazională, iar partidele sexuale care nu se concretizează într-o relaţie pe termen lung le fac să fie nefericite. Aşa arată un studiu realizat de o echipă de cercetători ai Universităţii Durham, din Marea Britanie.
Potrivit cotidianului „The Daily Telegraph“, membrii echipei conduse de prof. Anne Campbell au apreciat că deşi societatea permisivă apărută în timpul anilor ’60 ar fi trebuit să permită femeilor să se bucure de „aventuri“ în egală măsură cu bărbaţii, acest lucru nu s-a întâmplat.
Studiul, publicat în ediţia din această lună a revistei ştiinţifice „Human Nature“, relevă că 84% dintre bărbaţii intervievaţi au pe ansamblu sentimente pozitive după o partidă de sex ocazională, faţă de doar 54% dintre femei. Bărbaţii descriu că după un astfel de episod se simt mai satisfăcuţi sexual, mai mulţumiţi şi mai încrezători în sine.
De asemenea, ei sunt mai înclinaţi să povestească prietenilor. De cealaltă parte, femeile se simt mai degrabă folosite, dezamăgite şi ruşinate.
Ele sunt îngrijorate de potenţialele daune asupra prestigiului personal, în caz că prietenii sau prietenele lor află de aventură, şi totodată găsesc experienţa sexuală ocazională mai puţin satisfăcătoare.
Calitatea, mai presus decât cantitatea
Dintr-o perspectivă foarte largă, studiul conchide că femeile „nu s-au adaptat“ sexului ocazional deoarece acesta nu li se potriveşte în actualul stadiu al evoluţiei.
Bărbaţii au şanse mai mari să se reproducă şi, deci, să beneficieze de pe urma relaţiilor pasagere numeroase. Pentru femei, calitatea pare să fie mai importantă decât cantitatea.
De asemenea, pentru ele este mai importantă găsirea unui partener cu calităţi genetice superioare. Din acest motiv, se crede că ele preferă să aibă o relaţie sexuală ocazională doar atunci când există şansa formării unei relaţii pe termen lung. 58% dintre femei nu ar mai repeta experienţa
„În termeni evoluţionişti, femeile poartă povara îngrijirii parentale, opinia generală fiind că este în avantajul lor să îşi aleagă partenerii cu grijă şi să le rămână credincioase, asigurându-se astfel că jumătăţile lor nu au motive să creadă că ar creşte copilul altcuiva“, a explicat Campbell. Studiul a mai arătat că doar 23% dintre bărbaţi încearcă regrete în „dimineaţa de după“, în timp ce 58% dintre femei au declarat că nu ar mai repeta experienţa.
„Ceea ce pare să fie obiecţia femeilor nu este atât scurtimea relaţiei, ci faptul că bărbaţii nu au părut să le aprecieze. Femeia presupune că această lipsă de recunoştinţă ar sugera că el crede că ea face acelaşi lucru cu toată lumea“, a adăugat Anne Campbell.