Orban, reprimit în conducerea PNL Bucureşti

Orban, reprimit în conducerea PNL Bucureşti

Conducerea liberalilor a decis, în şedinţa Biroul Permanent Central desfăşurată în această după-amiază, să îl coopteze pe fostul preşedintel al PNL Bucureşti, Ludovic Orban, în conducerea Consiliului de Coordonare al acestei organizaţii, a declarat premierul Călin Popescu-Tăriceanu. Potrivit acestuia, Orban urmează să deţină funcţia de vicepreşedinte al PNL Bucureşti, alături de alţi trei liberali dintre care doi deja anunţaţi de prim-ministru: Eugen Nicolăescu şi Marian Petrache.

"BPC s-a întrunit pentru a desemna persoanele care vor coordona echipele locale la organizaţiile de judeţ, acolo unde am obţinut rezultate slabe. La Bucureşti, alături de Eugen Nicolăescu şi Marian Petrache, au fost cooptaţi şi Andrei Chiliman şi Ludovic Orban", a susţinut Tăriceanu, evitând să menţioneze ce funcţii vor ocupa cei patru liberali.

Decizia de a-l coopta pe Orban în conducerea PNL Bucureşti a fost luată în urma unei noi intervenţii a fostului lider al PNL Bucureşti, care le-a explicat membrilor BPC motivele pentru care merită să se ocupe de reorganizarea PNL Bucureşti.

Preşedintele liberal a menţionat că BPC a desemnat şi liderii interimari ai organizaţiilor ale căror conduceri au fost dizolvate la Delegaţia Permanentă.

El a informat că la Timiş este desemnat Adrian Cioroianu, la Arad Norica Nicolai, iar la Sibiu Adrian Iorgulescu.

Potrivit liderului PNL, conducerile sectoarelor vor fi asigurate de Eugen Nicolăescu, Mihai Voicu, Cătălin Micula şi Cristian David, Tăriceanu precizând doar că ministrul de Interne, Cristian David, se va ocupa de sectorul 2.

El a arătat că au fost stabilite acţiuni pe care aceştia le vor demara în perioada imediat următoare în aşa fel încât, în alegerile din toamnă, liberalii să fie pregătiţi.

Conducerea liberală a mai decis ca şefia organizaţiei Dâmboviţa să fie asigurată tot de Ludovic Orban, urmând ca liberalii Relu Fenechiu şi Romeo Stavarache să se ocupe de organizaţiile Suceava şi Neamţ.

Premierul Tăriceanu anunţat, duminică, după Delegaţia Permanentă, că a preluat conducerea Consiliului de Coordonare pe Bucureşti şi, deşi s-a arătat reticent faţă de cooptarea lui Ludovic Orban în noua echipă, a precizat că nu este în competiţie cu el. (18:35)

Ne puteți urmări și pe Google News