Vă răspunde Psihoterapeut AUGUSTIN CAMBOSIE, vicepreşedintele Federaţiei Române de Psihoterapie.
Soţul meu a primit un job în străinătate, iar eu o să-l însoţesc. Avem însă un băieţel de 5 ani pe care nu-l putem lua cu noi şi care la anul va merge la şcoală. Ne-am gândit să-l lăsăm cu bunicii, cu care se înţelege foarte bine. Nu ştim cum să-i explicăm că vom pleca. Cum este mai bine să ne comportăm? Experienţele românilor care au trecut prin situaţii asemănătoare arată că se plăteşte într-un fel sau altul plecarea în străinătate pentru a munci. De obicei, cei care plătesc sunt copiii. Prezenţa părinţilor nu poate fi înlocuită de bunici. Grija poate fi înlocuită, dar prezenţa ca simbol, nu.
Varianta ca părinţii să vină în ţară cât se poate de des, comunicarea prin telefon sau e-mail nu înlocuieşte prezenţ a părinţilor. Varianta cea mai bună este să-i spuneţi copilului adevărul, motivul unui astfel de sacrificiu, nu numai nevoia de bani, ci şi cum urmează să fie folosiţi la nivel de beneficii pentru întreaga familie. Spuneţi-i copilului şi despre planurile de viitor în care să fie implicat şi el, pentru a nu se simţi uitat.
Nu trebuie să-l amăgiţi că vă veţi întoarce peste două săptămâni dacă de fapt veţi reveni peste doi ani, deoarece copilul se va simţi frustrat şi poate avea loc o aversiune afectivă, adică dragostea lui să se transforme în ură, pentru că nu aţi răspuns investiţiei lui afective.
Urmările nu se văd acum, ci pe termen lung. Este mai bine să-i spuneţi că poate o să mergeţi la vară împreună în concediu şi să-l ţineţi la curent cu evoluţia situaţiei, decât să-i promiteţi că sigur veţi petrece acel timp împreună şi de fapt să nu fie aşa.
Sinceritatea absolută este recomandată, chiar dacă nu există garanţia că nu vor fi urmări. Trebuie să fiţi conştienţi de consecinţe şi să vi le asumaţi.
NOTĂ. Aşteptăm întrebările dumneavoastră la adresa de e-mail familia@evz.ro sau la adresa „Evenimentul zilei“, bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 6, sector 2, Bucureşti, secţiunea Familia.
Recomandările noastre
