Ţara n-a prins drag de ştampilă

Ţara n-a prins drag de ştampilă

Marile oraşe.

IAŞI. Cei care şi-au rezervat duminică după-amiaza timp pentru a trece pe la secţiile de votare au făcut-o doar pentru a-şi demonstra spiritul civic. „Nu vă spun pe cine am votat. Este o formalitate, dar trebuia s-o fac“, spune un ieşean din cartierul Alexandru cel Bun.   A dat mâna cu Gheorghe Nichita, actualul edil şi candidatul la primărie din partea PSD. „Este dreptul meu de candidat să vizitez secţiile de votare“, spune Nichita, conştient că din acest cartier i-au venit cele mai multe voturi în primul tur. Dumitru Oprea, candidatul din partea PDL, fost rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, a contat pe votul studenţilor, însă numai 1.000 din 70.000 au votat până la ora 18.00. (Carmen Avădănoaei) PLOIEŞTI. Conducerea PSD Prahova a depus o plângere la poliţie după ce electorii au primit mesaje „otrăvite“ la adresa candidatului PSD Daniel Savu: „De iese Savu azi primar/ N-o să trăim can Zanzibar/ Va fi, să ştii şi tu, măi, frate/ Ca-n beciul din Securitate“. Textul face aluzie la cariera de ofiţer SRI a lui Daniel Savu. În turul al doilea a intrat şi candidatul PDL, avocatul Andrei Volosevici, la 3.000 de voturi diferenţă de Savu, în prezent senator de Prahova. (Marius Nica) GALAŢI. Confruntarea finală din turul doi nu prea a trezit interesul electoratului. Dumitru Nicolae (35 la sută în primul tur), actualul primar al oraşului, este fostul director al combinatului siderurgic din anii ’90, când era în colaps financiar. În schimb, Andrei Lişinschi (23,62%) este un fost condamnat pentru bişniţă în anul 1983, dar şi un apropiat al lumii interlope din Galaţi. (Marian Păvălaşc) BACĂU. Băcăuanii nu s-au înghesuit la vot în cel de-al doilea tur de scrutin. În turul doi al alegerilor s-au confruntat pentru a câştiga fotoliul de primar al Bacăului actualul edil, Romeo Stavarache (PNL - 49,32% în primul tur), şi Sergiu Sechelariu (independent - 18,79%). (Olimpia Filip) BRĂILA. Cei care s-au dus totuş i la vot au avut de ales între candidatul PSD, senatorul Aurel Simionescu, şi candidatul PNL, actualul edil-şef, Constantin Cibu. În primul tur, social-democratul a reuşit să obţină 27,75%, în vreme ce primarul în funcţie, Cibu, a avut doar 24,37% din voturi. (Liliana Şerban) BISTRIŢA. În Bistriţa, turul doi s-a disputat între primarul în funcţie, Vasile Moldovan (PDL), şi senatorul Ovidiu Creţu (PSD). Cei doi au fost despărţiţi de 2.000 de voturi, dar alături de reprezentantul PSD s-au declarat majoritatea celor învinşi din turul întâi. (Simona Bozbici) FOCŞANI. Primarul în funcţie, social-democratul Decebal Bacinschi, are 61 de ani şi le-a mai cerut focşănenilor un mandat pentru a-şi finaliza proiectele demarate. Bacinschi a obţinut după primul tur 46,46% din opţiunile de vot, iar Alin Trăşculescu, candidatul de 34 de ani al organizaţiei PDL, 29,33%.

Ne puteți urmări și pe Google News