Teatrul de pe lac, gata de inaugurare

Teatrul de pe lac, gata de inaugurare

Grădina de vară din cel mai mare parc al Capitalei a fost readusă la viaţă cu 2 milioane de euro. Din iulie, bucureştenii vor putea vedea aici piese de teatru, filme şi concerte.

Spectacole de varieteu şi teatru de revistă, concerte şi proiecţii de filme româneşti şi străine - cu asta va reintra Teatrul de Vară Heră strău pe harta locurilor de bine din Capitală. După zeci de ani în care a stat în paragină, se redeschide grădina care altădată mustea de bucureşteni, mai ales la sfârşit de săptămână - când, pe scena din mijlocul amfiteatrului, se jucau comedii sau se cânta muzică de petrecere.

Primul eveniment pe care îl veţi putea aplauda la grădina de vară - un „spectacol al spectacolelor Teatrului de Revistă «Constantin Tănase»“, care este şi administratorul locului -, va avea loc la începutul lunii viitoare. Proiect de pe vremea lui Băsescu

Vestit era Teatrul de Vară Heră strău: mulţi actori au urcat pe scena aflată la doi paşi de lac, dar şi mai mulţi bucureşteni au călcat treptele amfiteatrului în fiecare zi de sărbătoare, de când a fost deschis, în anii ’30. La mai bine de 15 ani de la ultimele reprezentaţii, după un incendiu şi luni bune în care doar copacii şi tufişurile sălbatice s-au dat în spectacol aici, teatrul îşi poate primi din nou spectatorii.

Proiectul de renovare a prins viaţă încă din mandatul primarului general Traian Băsescu. Licitaţia s-a pornit în octombrie 2004, iar lucrările au durat mai mult decât ar fi trebuit - şi din cauza piedicilor puse de Consiliul General al Capitalei. Operaţiunea de revitalizare a costat aproape 2 milioane de euro (5,7 milioane de lei).   „S-a pornit de la o ruină. Amfiteatrul era invadat de pomi, scena care arsese era aproape distrusă. Am reuşit însă, după patru ani, să readucem la viaţă o grădină care mulţi ani a dus în spate stagiunile estivale ale diferitelor instituţii din Bucureşti“, povesteşte directorul Teatrului „Constantin Tănase“, actorul Alexandru Arşinel. All inclusive, dar fără parcare Acum, locul pitit la umbră, în Herăstrău (intrarea dinspre Arcul de Triumf), are tot ce-i trebuie pentru a deveni o bună destinaţie de timp liber.

O scenă imensă, acoperită cu o cupolă neagră, 2.500 de scaune portocalii, ca de stadion, aşezate în amfiteatru - cu 300 mai puţine decât existau iniţial -, rampe pentru persoanele cu handicap, 7 cabine superdotate pentru actori şi balerini, două turnuri pentru instalaţiile de sonorizare şi dispozitivele de urmărire electrică a spectacolelor şi două spaţii de comercializare a băuturilor răcoritoare - teatrul a fost reamenajat la standarde înalte.

Un inconvenient al locului de weekend este însă lipsa spaţiilor de parcare: cei care vor veni aici vor fi nevoiţi să-şi lase maşinile la intrarea în parc.   Gardul vecinului întârzie inaugurarea

„Suntem aproape gata. Mai avem de pus la punct instalaţia de apă şi canalizare, aparatele de aer condiţionat şi mecanica scenei. Anul viitor, teatrul va fi şi acoperit, iar în spatele scenei avem de gând să amenajăm un spaţiu de agrement pentru artişti - un loc unde să se odihnească, să joace un ping-pong, o tablă“, ne-a declarat directorul Arşinel.

Deschiderea oficială a teatrului e ţinută în loc de aceste „retuşuri“, dar şi de mica gâlceavă pe care teatrul o are cu vecinul, Muzeul Naţional al Satului.

„Cei de la muzeu, care se prevalează de o lege care spune că Muzeul Satului trebuie să aibă o zonă de protecţie, şi-au mutat gardul vreo zece metri pe proprietatea noastră, cât timp acest spaţiu era la ei în custodie. Sper să rezolvă m în scurt timp această problemă, să ne putem ridica şi noi gardul antifonic şi de securitate. Probabil că la sfârşitul acestei luni, cel târziu la începutul lui iulie, îi putem primi pe cei dintâi spectatori“, conchide Alexandru Arşinel. EVENIMENTE Proiecţii şi spectacole, de joi până duminică

Teatrul de Vară Herăstrau îi va putea găzdui pe bucureşteni din mai până în septembrie, în fiecare an. Odată ce va fi realizat şi acoperişul, nu se va mai pune problema ca vremea rea să anuleze spectacolele. Potrivit directorului Arşinel, pe scena din Herăstrău vor evolua atât artiştii de la „Constantin Tănase“, cât şi actori ai altor teatre din Capitală sau din străinătate. Mai mult, spaţiul va putea fi pus şi la dispoziţia diverselor companii sau televiziuni, pentru organizare de evenimente. De asemenea, aici va funcţiona şi un cinematograf în aer liber, seara, după ora 22.00. Pentru perioada estivală, Arşinel promite spectacole de zi, de la ora 11.00, pentru copiii şi mămicile care vin în parc, şi de seară, cu momente comice, de varieteu, cu balerini şi multă muzică. La tăierea panglicii inaugurale, artiştii de la „Tănase“ vor juca „un spectacol al spectacolelor“. Grădina de vară va avea program cu publicul la fiecare sfârşit de săptămână, de joi până duminică, iar biletele, ne asigură Alexandru Arşinel, vor avea „preţuri acceptabile“.

Ne puteți urmări și pe Google News