Micile plăceri ale vieţii au un efect mai puternic decât o mărire de salariu, spun psihologii.
Victoria echipei de fotbal favorite ne face mai fericiţi decât o mărire de salariu, susţin psihologii britanici, citaţi de cotidianul „Daily Telegraph“. Micile plăceri ale vieţii au un efect mai puternic asupra fericirii generale a oamenilor decât salariul, locuinţa sau serviciul, este de părere psihologul David Moxon, autorul unui studiu la care au luat parte peste 2.000 de persoane. Acest lucru se întâmplă deoarece noi ne „judecăm“ ziua într-un mod neutru sau negativ, iar atunci când se întâmplă ceva pozitiv, judecata noastră este dată peste cap şi bucuria neprevăzută capătă un plus de semnificaţie, explică David Moxon.
Astfel, un succes sportiv important, apariţia Soarelui după mai multe ore de ploaie sau un compliment primit pe neaşteptate au un efect pozitiv asupra stării noastre de spirit. Bucurie ne provoacă, de asemenea, o cină romantică împreună cu persoana iubită, grădinăritul într-o zi însorită şi găsirea unor bani pe care îi credeam pierduţi, relevă studiul citat.
Pe fondul recesiunii economice globale, mai fericiţi sunt cei care reuşesc să pună ceva bani deoparte, deoarece îşi fac mai puţine griji pentru viitorul lor şi dorm mult mai bine noaptea, relevă un sondaj realizat în Marea Britanie de institutul YouGov.