Violată de tatăl ei timp de 16 ani, o scoţiancă a decis să le povestească jurnaliştilor de la tabloidul britanic „The Sun” prin ce a trecut abia după ce a aflat din ziare de cazul fiicei „monstrului din Amstetten”, austriacul Josef Fritzl.
„Când i-am văzut faţa lui Fritzl la televizor, am leşinat. Elisabeth Fritzl era exact ca mine. Josef era exact ca tata. Tata nu m-a închis niciodată într-un beci, dar a transformat efectiv casa noastră într-unul. Este un monstru bolnav, care m-a chinuit cu fanteziile lui. Mi-a furat viaţa”, a mărturisit Anne Marie Wilson, acum în vârstă de 38 de ani. Femeia susţine că a fost violată de aproximativ 800 de ori de către tatăl ei, John McMillan.
Adolescenţa furată
Abuzurile au început în anul 1981, când Anne Marie avea doar 11 ani, iar familia ei se mutase din Glasgow în oraşul englez Bradford. După ce a împlinit vârsta de 15 ani, John McMillan i-a spus că îşi doreşte să o lase însărcinată. „Vreau un copil de la tine. Ne vom folosi de el pentru a solicita mai multe ajutoare sociale”, i-a spus McMillan fiicei sale. După mai multe sarcini pierdute, ea a născut în cele din urmă o fetiţă, la vârsta de 25 de ani. Din păcate pentru Anne Marie, micuţa nu a trăit decât opt luni, iar moartea ei a determinat-o să fugă de acasă. Ulterior a reuşit să îşi refacă viaţa, căsătorindu-se cu un bărbat împreună cu care a avut alte două fete.
Anne Marie Wilson nu l-a iertat însă pe tatăl ei şi a povestit totul poliţiştilor. Procesul lui John McMillan a început în septembrie 2007. Monstrul scoţian a recunoscut că a abuzat sexual de fiica sa şi a fost condamnat la trei ani de închisoare.
Traume greu de vindecat
Scandalul iscat în timpul procesului i-a distrus căsnicia, însă Anne Marie a avut puterea să o ia din nou de la capăt. În prezent, ea trăieşte într-o localitate din apropiere de Glasgow, Clydebank, împreună cu fetele sale, cu noul prieten şi cu rodul relaţiei lor: un băieţel. „Trebuie să fiu un om normal. În sfârşit sunt liberă şi pot începe să trăiesc cu adevărat”, spune Anne Marie Wilson.
CITIŢI ŞI