Tragerile, interzise în perioada alegerilor

Tragerile, interzise în perioada alegerilor

ORDIN. Ministrul apărării a dispus interzicerea tragerilor cu armament individual în săptămâna premergătoare alegerilor şi în primele două zile după acestea.

De asemenea, potrivit unui comunicat al instituţiei, cadrele militare, elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ, soldaţii şi gradaţii voluntari, precum şi personalul civil îşi vor exercita dreptul de vot numai în comuna, oraşul sau municipiul în care îşi au domiciliul. Toţi cei aflaţi la cursuri în ţară, în afara ganizoanei de domiciliu sau detaşaţi în unităţi militare din alte localităţi vor beneficia de învoire, părăsirea garnizoanei sau permisie.

Ne puteți urmări și pe Google News