ADRIAN GEORGESCU: Paştele cailor-putere

ADRIAN GEORGESCU: Paştele cailor-putere

ADRIAN GEORGESCU: "Pentru a părăsi oraşul cu maşina, ai nevoie de nişte petice galbene rotunde, numite roviniete, pe care nu le găseşti nicăieri."

Staţi însă liniştiţi. Ministrul transporturilor promite că va introduce la anul un sistem revoluţionar de numărare. Ţara va fi împânzită de camere de luat vederi, iar acestea vor „ţine evidenţa autovehiculelor care circulă fără rovinietă“. De vreme ce pentru o cameră e greu să citească datele electronice de pe un cartonaş absent, presupun că va fi o investiţie utilă doar dacă vrei să-i tragi pe dreapta pe purtătorii de rovinietă şi să-i feliciţi.

Nu ar fi mai bine ca, de Sărbători, poliţia să organizeze maratoane spre diferite zone, iar fiecare să-şi poarte demn micuţul petic pe frunte? În sistemul actual, cu Paştele organizat în sistem drive-in, rişti să ciocneşti ouăle roşii prin geamul coborât, cu ceilalţi şoferi blocaţi în trafic. Ieşirile din Bucureşti au fost zilele trecute atât de aglomerate, încât unii au luat-o cu maşinile şi pe trotuare, după o metodă brevetată involuntar de acelaşi ministru al transporturilor. Şi nu vedeai nicăieri chipiu de poliţist.

Mai ţineţi minte, probabil, cât de bine s-a circulat prin Bucureşti în perioada restricţiilor de la summit, când parcă fiecare intersecţie adoptase un agent. Nu ştiu unde au dispărut respectivii, presupun doar că România a făcut atunci un import masiv de poliţişti şi i-a plătit cu ziua, ca pe babysitter-i. Acelaşi efort nu s-a putut face şi de Paşte.

Poliţia Rutieră are însă probleme mai arzătoare. A început o campanie prin care zece intersecţii importante din marile oraşe au fost redecorate cu instalaţiile electrice din iarnă. Dacă n-aş fi citit în presă sloganul acţiunii, „Realitatea se schimbă când conduci băut“, m-aş fi gândit că, pur şi simplu, poliţia deja ne pregăteşte psihologic pentru Crăciun, când va trebui să plecăm spre Sinaia din noiembrie ca să fim siguri că ajungem în februarie.

De aceea, propun o soluţie mai simplă. Readuceţi poliţiştii de la summit în intersecţii şi îmbrăcaţi-i în Moş Crăciun! Daţi-le un sac în spinare plin cu roviniete promoţionale, din care să arunce pumni de ninsoare galbenă deasupra oraşului. Montaţi câte doi reni cu girofar la fiecare maşină de poliţie şi organizaţi revelioane-fantomă în centrele oraşelor! De-abia atunci ne veţi face să ne întrebăm dacă nu cumva am luat ceva la bord.

Şi modificaţi naibii sloganul, pentru că, în România, „realitatea se poate schimba doar dacă eşti băut“! (comentaţi pe http://www.adriangeorgescu.ro/).

Ne puteți urmări și pe Google News