Camere-celule, teroare şi ameninţări, abuzuri fizice şi nicio legătură cu exteriorul. Aceasta era viaţa celor patru copii ai „Monstrului din Amstetten“ condamnaţi la prizonierat.

Secretele „casei ororilor“ din Amstetten au fost dezvăluite întregii lumi, imediat după ce inginerul pensionar austriac Josef Fritzl a mărturisit că şi-a întemniţat şi abuzat sexual fiica timp de peste 24 de ani, făcând cu aceasta şi şapte copii.

Într-un caz descris de ziarul „Österreich“ drept „cea mai abominabilă crimă a tuturor timpurilor“, Fritzl, 73 de ani, şi-a ţinut captivii - fata cea mare, Elizabeth, şi trei dintre copiii făcuţi cu ea - sub un control absolut, spunându-le că vor muri cu toţii dacă lui i se va întâmpla ceva. Monstrul a reuşit să păcălească autorităţile, vecinii şi chiar membrii propriei familii „oficiale“ că Elizabeth a fugit de acasă când avea 19 ani, pentru a se alătura unei secte imaginare.

Dimensiunile chinurilor îndurate de Elizabeth şi trei dintre copiii săi, dintre care doi au văzut prima oară lumina zilei abia după ce au fost eliberaţi de poliţie, iar al treilea, o fată, doar în drum spre spitalul în care se află şi acum în comă, răzbat doar parţial din imaginile făcute publice de autorităţi.

O floare din plastic la patru suflete torturate

Intrarea în „subsolul groazei“ se făcea printr-o uşiţă metalică de 1x0,75 metri, ascunsă în spatele unor rafturi din camera boilerului, care servea şi drept magazie pentru toţi locatarii (familia Fritzl plus chiriaşi). Această uşă putea fi deschisă doar de Josef, fie de la o tastatură, fie printr-o telecomandă pe care o ţinea în permanenţă asupra sa. Înăuntru, spaţiul secret era împărţit în cinci cămăruţe scunde, din care două serveau drept dormitoare, o baie, o bucă tărie şi o cameră complet îmbrăcată în cauciuc, unde unul dintre copii, bolnav de epilepsie, era dus când avea crize.

Poliţia nu a dezvăluit dacă respectiva cameră, care era perfect izolată fonic, servea şi altor scopuri mai sinistre, dar colonelul Franz Polzer, şeful investigaţiei, a menţionat că temniţa „conţinea o cameră care a permis continuarea abuzurilor de-a lungul multor ani“.

O fotografie făcută publică arată că Elizabeth şi copiii săi au încercat să mai învioreze baia, pictând pe pereţi o caracatiţă, o floare şi un melc. Aici se mai găseau un elefant de jucărie, o floare de plastic şi un scăunel din lemn, pentru copii. Unul dintre dormitoare era ornat cu steluţe de hârtie. TIRANIZAŢI DE MONSTRU

Ignoranţa unei familii supuse

Josef Fritzl a reuşit să mărească spa- ţiul din pivniţă, care iniţial măsura doar un metru înălţime, să asigure apă, canalizare şi electricitate şi să hrănească aici patru persoane fără ca soţia sa, Rosemarie, 66 de ani, să-şi dea seama de adevăr. „Soţia nu a aflat niciodată ce se întâmplă în casă, deoarece el era foarte autoritar. El a spus că pivniţa este un loc interzis, şi toată lumea s-a supus“, a explicat colonelul Polzer. Ignoranţa ei pare incredibilă, dat fiind trecutul lui Josef, condamnat în tinereţe atât pentru incendiere premeditată, cât şi pentru „ofensă sexuală“. Mai mult, Rosemarie i-a crescut pe cei trei copii, cărora Josef le era atât bunic, cât şi tată, fără a le pune prea multe întrebă ri. Nici ceilalţi şapte copii ai cuplului nu aveau vreo idee despre ce se petrece în beciul casei părinteşti.

OROARE CU REPETIŢIE

Austria îşi pune întrebări

Locuitorii micului oraş industrial Amstetten încearcă încă să-şi revină din şocul imprimat de monstruozitatea petrecută în comunitatea lor în care părea că „toată lumea cunoaşte pe toată lumea“, în timp ce aparenta pasivitate a naţiunii austriece ridică semne de întrebare în multe locuri din lume.

„Austria este - cum apare clar din oribila saga a familiei Fritzl, din cazul «fetei din temniţă» Natascha Kampusch şi din cazul din 1996 al Mariei K., încuiată într-o cutie de lemn ca un sicriu - o societate care «întoarce privirea »“, scrie cotidianul britanic „The Times“. „Ce societate ar accepta probabilitatea ca trei copii să fie lăsaţi la uşa lui Josef Fritzl, pe parcursul unui deceniu, şi să-i ofere acestuia drept de adopţie fără a-şi pune întrebări despre situaţia mamei lor? Poate doar o comunitate apatică, prea comodă, preocupată doar de «Schein, nicht Sein» - „aparenţă, nu realitate“, se întreabă aceeaşi sursă.

„Ce spune asta despre vecini şi restul familiei, despre cunoştinţe şi, mai presus de toţi, despre funcţionarii care au avut de-a face cu familia? O ţară întreagă trebuie să se întrebe ce se întâmplă atât de fundamental greşit“, scrie şi Petra Stuiber, editorialistă a cotidianului vienez „Der Standard“.

O ţară de resemnaţi

Colonelul Franz Polzer, şeful investigaţ iei poliţieneşti a cazului „Fritzl“, a fost îndreptăţit să nege că Austria ar avea monopol asupra cruzimii. Exemple similare se întâlnesc, din păcate, în multe alte ţări. Dar Austria, scrie „The Times“, este o societate care cultivă secretele, care-şi suprimă istoria şi care blochează biografii incomode. Există o mentalitate generalizată, o aversiune faţă de conflictul deschis care a căpătat proporţii aproape nevrotice. Aici par că lipsesc turnătorii şi nemulţumiţii, oamenii cu puternice mustrări de conştiinţă.

Săptămâna trecută, tabloidul austriac „Heute“ a publicat detalii intime despre viaţa sexuală a Nataschei Kampusch, citând direct din transcrierile poliţiei, ba chiar din conversaţiile dintre tânăra abuzată sexual şi doctorul ei. Scurgerea informaţiilor a venit dinspre o „sursă parlamentară“. Edificatoare a fost reacţia politicienilor, notează „The Times“, care s-au declarat indignaţi nu de trădarea unor informaţii medicale, ci de cea a secretelor „proprietate“ a castei politice.

DUPĂ GRATII

Fritzl, păzit să nu se sinucidă

Josef Fritzl (foto) a compă rut luni seară în faţa unui tribunal districtual, care a atribuit cazul său unei instanţ e din St. Poelten, capitala provincială a Austriei Inferioare, unde a fost plasat şi va fi judecat în stare de arest. Şeful închisorii din St Poelten, Guenther Moerwald, a spus că Fritzl era calm la sosirea în penitenciar, unde a fost cazat singur într-o celulă de două persoane, urmând a fi supravegheat pentru a nu se sinucide. La primele audieri, Fritzl a recunoscut parţial faptele de care este incriminat, inclusiv faptul că a incinerat cadavrul unuia dintre copiii născuţi de Elizabeth şi decedat la trei zile după naştere. Printre capetele de acuzare este posibil să figureze violul, răpirea, vătămarea corporală gravă, poate chiar omucidere sau omor din culpă.

SALVAŢI DE O BOALĂ

Cum a fost descoperită „pivniţa groazei“

Afacerea „Fritzl“ a fost descoperită cu totul întâmplă tor, după ce fata cea mare a lui Elizabeth, Kerstin, 19 ani, a căzut pradă unei boli necunoscute şi a fost scoasă din temniţă pentru prima oară, apoi spitalizată, pe 19 aprilie. Potrivit poliţiei din Amstetten, Elizabeth a reuşit să-şi convingă tatăl să o ducă pe Kerstin la spital, unde tânăra a fost plasată în comă indusă medical, până la identificarea şi tratarea maladiei de care suferă.

Medicii, intrigaţi de starea gravă a pacientei, au lansat un apel televizat în scopul de a o găsi pe mama tinerei, sperând că astfel vor putea diagnostica boala acesteia. Elizabeth, care din fericire avea acces la televizor, a recepţionat mesajul şi l-a convins din nou pe tatăl său să-i permită să-şi salveze fiica. Pentru a face acest lucru în văzul lumii, Josef a recurs la ultima sa minciună diabolică, spunându-i soţiei că Elizabeth s-a reîntors, după aproape un sfert de secol de când fusese dată dispărută „în ghearele unei secte“, şi că el o va însoţi la spital.

Abia sâmbăta trecută, în timpul unei conversaţii confidenţiale cu personalul medical, Elizabeth a dezvăluit calvarul prin care încă trecea. O zi mai târziu, poliţia îi scotea la lumină, pentru prima oară, şi pe ceilalţi doi copii rămaşi în temniţa lui Fritzl.

Traumatizaţi pe viaţă

Kerstin continuă să se zbată între viaţă şi moarte. Elizabeth, toţi ceilalţi copii ai săi, precum şi Rosemarie Fritzl au fost internaţi într-o clinică de psihiatrie.

Responsabilul cu serviciile sociale ale oraşului Amstetten, Heinz Lenze, a spus că vor mai trece cel puţin câteva zile până când poliţia va putea audia victimele. Lenze a afirmat că serviciul său va căuta să ofere o şcolarizare „adaptată“ celor trei copii sechestraţi. El a adăugat că administraţia va asigura şi schimbarea numelui victimelor, precum şi a fraţilor şi surorilor lui Elizabeth, dacă o vor dori.