Deşi primele de Paşte implică nişte costuri suplimentare pentru firme, acestea le acordă în continuare, cu scopul de a-şi motiva mai bine angajaţii.
Iar pe an ce trece, pe lângă primele în bani apare tot mai frecvent prima sub formă de coş cu cadouri sau cea oferită în bonuri cadou.
„Procentul companiilor care oferă recompense nonfinanciare, de genul cadourilor în natură sau al tichetelor cadou, a crescut de la 30% în 2006 la 50% în 2007. Unul dintre principalele motive este regimul fiscal favorabil în astfel de cazuri, cheltuielile aferente fiind deductibile până la o anumită valoare“, ne-a declarat Csaba Gergely, senior manager al departamentului de Resurse Umane al firmei de consultanţă şi audit PricewaterhouseCoopers (PWC).
De altfel, studiul PWC „PayWell Romania 2007“ a evidenţiat faptul că, în ultimii ani, un procent relativ constant de aproximativ o treime dintre companii oferă bonusuri băneşti cu ocazia Sărbătorilor Pascale. În domeniul industriei şi al bunurilor de larg consum, circa jumătate dintre firme acordă prime de Paşte. Acestea „sunt sume fixe pentru toţi angajaţ i“ şi „oscilează între 200 şi 600 de lei“, ne spune Csaba Gergely.
O treime dintre companiile cuprinse în studiu oferă cadouri în natură, iar 20% dau tichete cadou fie ca alternativă, fie ca parte componentă a cadoului de Paşte.
Angajaţii Companiei Naţionale Loteria Română vor primi, de Paşte, o primă în valoare de 450 de lei brut, adică 280 de lei în mână. Cei de la Electrica, în schimb, nu primesc nicio primă cu ocazia Sărbătorilor Pascale.