La Giroc, 30 de concurenţi, călugăriţe şi copii, au participat marţi seară la festivalul bănăţean de bătut toaca.
Primul festival bănăţean de bătut toaca, ritual care simbolizează Învierea lui Hristos, s-a desfăşurat marţi seara în comuna timişeană Giroc. La concurs s-au înscris 30 de candidaţi, patru călugăriţe şi restul copii, pentru cupa pregătită de organizatorii festivalului „În glas de toacă“. „Nimeni nu poate fi învins într-un asemenea demers“, a rostit însă episcopul Timişoarei, PS Paisie Lugojanu, care a oprit spiritul competitiv în Săptămâna Patimilor. Maica Tecla, una dintre concurente, călugăriţă la Mănăstirea Timişeni Şag, i-a dat dreptate şi a adăugat că „toaca e glasul îngerului“. Prin urmare, toată lumea a primit o diplomă de onoare şi, la final, invitaţia la masă-ntinsă, la o agapă creştinească. Evenimentul a fost sprijinit de Centrul de Cultură şi Artă Timiş, Consiliul Local Giroc, Consiliul Judeţean Timiş şi binecuvântat de Mitropolia Banatului. Tineretul bate toaca Cei 30 de participanţi şi-au etalat talentul pe cele 16 toace din lemn de tei din curtea căminului cultural. În mare parte, aceştia au fost elevi din şcolile comunei, învăţaţi într-ale percuţiei religioase de Alina Cuibar, profesoară de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu“. După momentul festiv, în care bătătorii profesionişti de toacă şi-au epuizat reprezentaţia şi au mers la cele sfinte, la vecernia oficiată în biserica de peste drum, copiii satului s-au grăbit să pună mâna pe ciocane şi să le ia exemplul. Echipaţi în adidaşi, cu şepci cu cozorocul la spate, pantaloni de camuflaj sau jeanşi răsuciţi sub genunchi, pentru lejeritatea mişcărilor, copiii au ţinut ritmul. Cel mai mic dintre ei, Andrei Birtariu, un ştirb de 7 ani, avea nevoie să se ridice pe vârfuri pentru a atinge toaca cu ciocanele. „Bunul Petrică m-a învăţat“, ne-a spus copilul. În jurul lui, adolescenţii îi ţin isonul. Alături de puşti, sprijinit în cârje, bate toaca Sava Albu, un timişorean de 56 de ani, care se mândreşte cu ciocanele de toacă pe care i le-a pus în mâini bunicul lui când avea 3 ani. „Am ciocane din lemn de frasin. Cu ele am învăţat, cu ele bat şi-n ziua de azi. De altfel, am acasă încă două duzini, pentru prieteni“, spune bărbatul.
Tei pentru toacă, frasin pentru ciocane şi ritm Pentru ca toaca să sune perfect trebuie să fie făcută din lemn de tei, explică Sava Albu. „Teiul îi dă rezonanţă şi, în plus, e un lemn elastic, rezistent la vibraţii“, explică veteranul tocarilor. Tot el povesteşte cum trebuie ţinut ritmul: „Noi spunem aşa în Banat: vine popa - vine popa - vine, vine popa“, repetăm. În alte părţi ritmul e diferit. Bătutul toacei simbolizează Învierea lui Hristos“. „Toaca, pe lângă clopot, e un instrument de chemare la sfintele slujbe. E o mare diferenţă între felul în care se bate toaca la mănăstire şi în afara ei. Ritmul face diferenţa. Peste tot vom întâlni ritmul sacadat. Secretul e că niciodată nu se loveşte toaca, deodată, cu ambele ciocane, ci alternativ, creându- se o alternanţă“, explică şi consilierul cultural al Mitropoliei Banatului, preotul Zaharia Pereş.
SIMBOL Clopotul înseamnă bucurie şi triumf În lumea creştină, sunetul clopotului înseamnă bucurie şi triumf, în timp ce al toacei simbolizează durere, aminteşte de suferinţa îndurată de Hristos pe cruce. „Toaca aminteşte de cuiele care au fost bătute în trupul Mântuitorului, în momentul răstignirii. În amintirea patimilor lui se bate toaca“, explică Maica Serafina de la Timişeni, una dintre cele mai experimentate lovitoare în toacă din festival. Maica Stareţă a mănăstirii, Casiana, adaugă faptul că orice drept-credincios, atunci când loveşte lemnul toacei cu ciocanul, e dator să spună o scurtă rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“. Există deosebiri şi în funcţie de locaşul în care se practică acest ritual. În mănăstiri, toaca se bate pe tot parcursul anului, pentru a chema monahii la slujbe. Pe de altă parte, în parohii, sunetul lemnului suspendat se aude numai înaintea Paştelui, din Joia Mare, până de Înviere. În acest interval, de altfel, nu se mai trag clopotele.