Companiile italiene sunt interesate de parteneriate publice-private cu România, în cursa pentru accesarea fondurilor europene.
Aceste date au fost furnizate de Asociaţia Română a Constructorilor Italieni. Scopul este refacerea infrastructurii de transport din România.
Astfel, firmele italiene de construcţii vor să participe la licitaţii pentru proiecte de reabilitare a drumurilor naţionale împreună cu statul român. Ele sunt interesare mai ales de lucrările ce vizează refacerea infrastructurii rutiere şi reabilitarea oraşelor.
Până acum, valoarea contractelor de acest tip derulate în ţară a depăşit un miliard de euro.
"Suntem foarte interesaţi de participarea la astfel de lucrări, asta e de fapt specializarea noastră, vrem să participăm la lucrări de reabilitare a străzilor din România sau la construcţii de noi autostrăzi. Problema este, după părerea mea, organizarea societăţii, structurarea unei societăţi şi aducerea personalului specializat pentru că o mare parte din personal este plecat de fapt la lucru în Italia", a declarat Paolo Catti Degasperi, director Tor Di Valle Construzioni, potrivit The Money Channel.
Reprezentanţii companiilor spun că, pe lângă problema forţei de muncă, se confruntă şi cu scumpirea materialelor de construcţii, precum betonul şi fierul.
(10:09)