Teatrul Nottara, spectacole pentru românii din Barcelona
- Adam Popescu
- 4 aprilie 2008, 17:28
Asociaţia românească ASOCROM a anunţat organizarea la Barcelona, în colaborare cu Consulatul General al României, a unui spectacol al teatrului Nottara din Bucureşti.
Evenimentul, intitulat "Ritmuri", are loc astăzi, 4 aprilie, începând cu ora 19.00, la sala de teatru a Bibliotecii Francesca Bonnemaison (C/Sant Pere més Baix núm. 7, esquina con Vía Laietana).
Potrivit Dianei Lupescu, regizorul spectacolului, „te naşti, creşti, trăieşti într-un anumit loc, fără să conştientizezi câtă importanţă au un miros anume, o culoare anume, un anumit colţ de iarbă, un chip... Trăieşti, îmbătrâneşti - dacă ai noroc -, şi, aşteptând marea trecere, îţi vin în minte, oriunde te-ai afla în lume, zâmbetul tânăr al mamei, gustul pâinii, vălătucii veseli de fum din ţigara tatei, o pisică întinsă la soare, o noapte înstelată, gustul zăpezii la prima ninsoare, lucruri... mărunte. Viaţa adevărată, cea care ajunge la suflet, e făcută din gesturi şi lucruri simple. Ce păcat că, vanitoşi cum suntem, ne dăm seama prea târziu şi nu mai avem viaţă să ne bucurăm de ele”.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Ioana Calotă, Ion Grosu, Crenguţa Hariton, Gabriela Crişu, Lucian Ghimişi, Raluca Gheorghiu, Cristian Nicolaie, Alexandru Mike Gheorghiu.
Ziarul Romaninlume.com