Săptămână preţioasă: Stradivarius, Romeo, Julieta şi „RencontreS“

Săptămână preţioasă: Stradivarius, Romeo, Julieta şi „RencontreS“

7 ZILE, 7 PROPUNERI.

LUNI. Astă-seară, la ora 19.00, se vor auzi acordurile scoase de vioara Stradivarius, mângâiată de mâinile lui Alexandru Tomescu şi acompaniată de pianul lui Horia Mihail. Vioara Stradivarius Elder- Voicu pe care o veţi auzi la Operetă este una dintre ultimele zece viori din lume ale maestrului italian Stradivarius care încă mai sunt funcţionale. MARŢI. 1 aprilie vine cu o poveste de dragoste clasică, să nu o luaţi drept păcăleală. „Romeo şi Julieta“ vă aşteaptă, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Nottara. În regia lui Ioan Cărmăzan, pe muzica lui Vlaicu Golcea şi sub coregrafia Ioanei Marchidan, cei doi îndrăgostiţi - Antoaneta Cojocaru şi Andrei Pandele -, vor purta costume semnate Romaniţa Iovan. Biletele costă între 5,25 lei - pentru elevi, studenţi şi pensionari -, şi 14,7 lei în primul rând. MIERCURI. În mijlocul săptă- mânii, la Metropolis oboseala nu are loc. Se joacă teatru, iar „În rolul victimei“ îi veţi vedea pe Răzvan Vasilescu, Marius Manole sau Dana Dogaru. Promit să nu se victimizeze decât atât cât vă place. De la ora 19.00, biletele costă 10,6 şi 15,9 lei. JOI. Înainte de weekend, tot teatru. De data aceasta neconven- ţional. În Expirat, Vera Ion face lounge, „Dedalus Lounge“, un proiect tangaProject din cadrul „4X4 - platformă de observaţie urbană“. De la ora 21.00. VINERI. Sensibilitate şi vizual. Compania de teatru Passe-Partout Dan Puric vă invită la „RencontreS“. Veţi vedea un spectacol fără cuvinte, cu muzică şi mişcare cât să transmită emoţie pentru tot sfârşitul de săptămână. La ora 19.30, la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase“, în Sala Rapsodia. Iar pentru petrecăreţi, în The Office, la petrecerile aniversare, urmează cea a pisicilor sălbatice. Veţi primi un shot rece din partea casei, iar barmaniipisici se vor întrece în a vă surprinde. De la ora 23.00. SÅMBĂTĂ. Petrecere latino, cu Mandinga, la aniversarea a cinci ani de existenţă. Pe lângă festivalul de salsa, aniversarea, care va ţine trei zile ca-n poveste, i-a adus la un loc pe fraţii Vasques, ce vor susţine un spectacol de dans. Mandinga şi invitaţii lor vă aşteaptă de vineri până duminică, de la 10.00 la 22.00. DUMINICĂ. Încheiaţi săptămâna liniştit. La Green Hours, de la ora 21.00, Art of Quartet vă vor încânta cu acorduri de jazz. Saxofonul, chitara, bassul şi tobele se vor auzi mai bine de o oră, spre bucuria urechilor.

Ne puteți urmări și pe Google News