Vă răspunde: MĂDĂLINA DIDEA, managing partner al Hart Human Resource Consulting.
De câteva zile, simt că nu mai am chef de lucru. Mă duc la serviciu, însă sunt prezentă doar fizic. Dacă situaţia va mai dura, cred că şeful meu mă va penaliza şi nu vreau asta. Ce ar trebui să fac pentru ca pofta de muncă să fie ca la început? Motivaţia adevărată este cea din interior, motivaţ ia intrinsecă. Gândurile pe care noi le avem ne influenţează comportamentul şi modul în care vedem lumea. Nimic din exterior nu poate să ne determine starea de fericire sau de nefericire dacă noi nu permitem acest lucru. Din momentul în care înţelegem că propria persoană este ceea ce putem schimba şi influenţa în primul rând, din momentul în care ne eliberăm de dorinţa de a-i controla pe cei de lângă noi, putem să ne bucurăm de ceea ce avem şi să recâş tigăm starea de bine interior, de motivaţie, de energie.
Sugestia mea este să te concentrezi pe ceea ce au bun, pozitiv, cei din jurul tău, colegii, şefii, pe ceea ce este bun şi pozitiv în viaţa ta profesională şi personală. Fă o listă cu aceste aspecte benefice. Acest lucru te va ajuta să-ţi schimbi starea de spirit, să treci de la a avea o stare emoţională neplăcută la una plăcută şi să-ţi îndrepţi atenţia către ceea ce doreşti şi îţi place şi nu către ceea ce nu doreşti şi nu-ţi place. Concentrează-ţi efortul şi energia către aspectele pe care le vrei cu adevărat de la mediul profesional şi ignoră cât poţi aspectele negative.
Nu-ţi petrece timpul discutând cu tine însăţi sau cu prietenii despre ce nu vrei să fie la job. Scrie pe o foaie de hârtie cum ai dori să fie jobul tău ideal, discută despre aceste aspecte, detaliază- le în minte, scrie un scenariu despre cum ai dori să fie viaţa ta personală şi profesională. Vei atrage astfel lucruri bune în acord cu starea ta mentală şi te vei simţi din nou energizată, dacă te vei concentra pe ceea ce îţi place deja în jobul tău şi dacă vei vizualiza în minte cum ai dori să arate acesta în viitor.