În Giuleşti, ultimul stinge lumina

În Giuleşti, ultimul stinge lumina

La Rapid, antrenorul Rednic şi-a dat demisia, fotbaliştii nu ştiu cine conduce clubul, iar ultimele evenimente au compromis performanţa.

Harababura a pus complet stăpânire pe clubul de fotbal Rapid. Antrenorul Mircea Rednic şi-a dat demisia ieri, la o zi după înfrângerea ruşinoasă suferită în faţa codaşei Gloria Buzău şi cu două zile înainte de anunţarea verdictului în „cazul bricheta“.

„N-am plecat mai devreme fiindcă venea meciul cu Steaua şi mi-am dorit foarte tare să câştig acest joc. Ceea ce s-a şi întâmplat, cu toate că a apărut acest scandal, care dovedeşte că e imposibil să te pui contra curentului. Au venit şi declaraţiile făcute aseară (n.r. - duminică) de patron, care m-au convins definitiv să plec“, a motivat ieri „Puriul“.   Atacul dur al patronului George Copos, încă acţionar majoritar la Rapid, l-a criticat pe Mircea Rednic, despre care a spus că a „rupt vestiarul“. Copos e de părere că „acesta era un campionat de câştigat pentru Rapid. Nu ştiu ce s-a întâmplat în vestiar“. Mircea Rednic a preluat Rapidul în toamna anului trecut, după demisia italianului Cristiano Bergodi. Acesta a fost al treilea mandat al său ca antrenor la cârma giuleştenilor. Rednic este cel mai titrat antrenor din istoria Rapidului, având în palmares un titlu (2003), o Cupă a României (2002) şi două Supercupe (2002 şi 2003). Taher schimbă conducerea Edificiul solid construit cu migală în tur a început să se surpe în sezonul de primăvară, culminând cu megascandalul iscat joi seară, la meciul cu Steaua, din Giuleşti. De-atunci, grupării „vişinii“ i-a mers din ce în ce mai rău. Clubul se află între două luntre, fiind disputat de George Copos şi de omul de afaceri iordanian Fathi Taher, iar mâine ar urma să se atingă punctul maxim al prăbuşirii.

Cel mai probabil, Rapid va pierde meciul cu Steaua la „masa verde“, spulberându-şi şi puţinele şanse pe care le mai avea de a ocupa locul doi. Iminenta venire a lui Fathi Taher va produce alte seisme de proporţii, conducerea executivă urmând să fie schimbată din temelii. INCERTITUDINI

Copos, refuzat de Lucescu junior şi de Sabău Deţinătoarea Cupei României nu-şi numise până aseară un nou antrenor principal. Ca şi la Dinamo, tehnicienii fug ca dracu’ de tămâie de Rapid, un club care în acest moment pare al nimănui. În capul listei cu antrenorii doriţi în Giuleşti se află Răzvan Lucescu şi Ovidiu Sabău. Ambii au declinat însă oferta lui George Copos.

În schimb, Cristiano Bergodi s-a autopropus la Rapid: „Nu ştiu de ce Copos nu mă mai vrea!“. Giuleştenii au avut ieri liber, iar antrenamentul de astăzi urmează să fie condus de „secundul“ Marian Rada. În etapele rămase de disputat până la sfârşitul sezonului, echipa ar putea fi preluată de Nicolae Manea, în prezent director sportiv la Rapid.

Ne puteți urmări și pe Google News