BICHIR: "Săptămâna acesta, conducerea Nokia România a fost pusă în încurcătură".
Conducerea companiei finlandeze se confruntă cu o solicitare cu care nu a mai avut de-a face niciodată: sindicatul pretinde prime pentru Paşte. Mai precis, Grigore Pop, liderul de sindicat, a declarat pentru EVZ: „L-am întrebat pe directorul general al Nokia România, John Guerry, dacă de 8 Martie au dat ceva pentru angajate şi a răspuns că da - mulţi pupici. Apoi i-am spus că, în România, la Paşte şi la Crăciun, se obişnuieşte să se acorde prime de miel sau de porc. Am spus că în Cluj, la Paşte, şi cea mai săracă firmă acordă măcar o sută de lei drept primă pentru muncitori. John Guerry mi-a zis că nu va respinge ideea şi că aceasta va fi discutată cu şefii lui“.
Surprinzător, sindicatul nu există, el urmând să se înfiinţeze abia săptămâna viitoare. Iar numărul celor care vor fi angajaţi se va ridica de la 450, până la sfârşitul anului, la peste 4.000 de persoane. Cu toate acestea, liderul „sindicatului“ a simţit nevoia să îi explice şefului cum merge treaba prin România, care sunt diferenţele culturale sau mai bine spus: „Domnul Pop a încercat să sublinieze cultura oamenilor, despre cum trăiesc sau ce obiceiuri au la muncă şi în timpul liber“, cum a precizat un oficial al companiei. Domnul Pop trebuie să-i mai povestească despre Scrisoarea lui Neacşu de la Câmpulung sau că Dimitrie Cantemir, în „Descrierea Moldovei“, povesteşte că s-a iscat o sfadă mare, pentru a vedea dacă moldovenii sau valahii sunt cei mai mari beţivi. Au mers până la Focşani şi, stând pe pod, au tot băut până ce valahul a căzut. Drept răsplată pentru vârtoşenia moldoveanului, Domnia Sa l-a dăruit cu boierie. Sau câte şi mai câte obiceiuri minunate avem...
Dincolo de glumă, atitudinea liderului sindical aduce cu cea a cerşetorilor de Sărbători, care-şi freacă mâinile-n smerită umilinţă: „Suntem noi, băieţii cu gunoiul“. Nici n-a început bine treaba la Jucu, iar ai noştri vor prime, le explică noilor stăpâni ce exotici suntem noi, că aici nu merge ca-n Germania. Întâi trebuie să ne respecte şi pe urmă mai vorbim noi despre muncă şi alte chestiuni din astea nefolositoare. Iniţial, sindicatele au fost înfiinţate pentru a fi respectate drepturile salariaţilor în faţa patronilor. Astăzi, într-o Românie care merge încă de-a-ndoaselea, sindicatele sfârşesc în derizoriu prin mai multe păcate. Primul ar fi acela că devin „galbene“. Adică liderii sunt cumpăraţi de patroni, iar sindicatul devine o anexă a conducerii, o operă bufă, jucată pe banii celor care cred în dreptate. Alţii vin cu cereri incredibile sau alunecă spre violenţă. Îl mai ţineţi minte pe „celebrul“ Iancu Muhu, de la Combinatul Siderurgic Reşiţa, cel care stingea lumina pentru a-şi căli pumnii pe faţa lui Michael McNutt, reprezentantul firmei americane Noble Ventures, fostul proprietar al CSR? După care, aşa, să se mai distreze lumea, făcea pe niznaiul, ca la bâza: „Care-ai dat, mă? De ce daţi, mă, în săracul om?“. Asta ca să nu mai vorbim de sindicalismul practicat de Miron Cozma, care a umplut câteva spitale. Sindicalismul mai are mult până să devină în România o treabă serioasă.
Recomandările noastre
