NEMULŢUMIRI. Angajaţii de la Uzinele Dacia vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată, de la mijlocul săptămânii viitoare, dacă nu le vor fi acceptate revendicările privind creşterea salariului cu 550 de lei şi prime mai mari de Paşte şi de Crăciun, ne-a declarat liderul sindical Nicolae Pavelescu.
„Săptămâna viitoare mai avem o întâlnire cu reprezentanţii companiei. Dacă nu ne înţelegem, de pe 24 martie intrăm în grevă generală“, explică Pavelescu. Peste 4.000 de angajaţi ai Dacia au intrat ieri în grevă de avertisment şi au oprit lucrul, timp de două ore. Negocierile cu reprezentanţii companiei - care le-au propus o majorare a salariului cu 9,14% şi acordarea unei prime, în funcţie de performanţă, în valoare de 456 de lei - au eşuat. În cele două ore în care a fost oprită producţia, pe poarta fabricii ar fi trebuit să iasă circa 130 de autoturisme Logan.