Japonezii au descoperit o nouă planetă

Japonezii au descoperit o nouă planetă

Oamenii de ştiinţă de la Kobe University cred că o nouă planetă, aproximatv cât două treimi din mărimea Pământului, orbiteaza la marginea sistemului solar.

Cercetătorii din vestul Japoniei spun că rezultatele simulărilor pe calculator i-au dus la concluzia că e numai o chestiune de timp până când misterioasa "Planeta X" o să fie descoperită, relatează ştiinţa.info.

"Din cauza temperaturii foarte scăzute, suprafaţa planetei ar fi acoperită cu gheaţă, amoniac îngheţat şi metan", a declarat profesorul Tadashi Mukai, conducătorul programului de cercetare, citat de AFP.

"Este o posibilitate foarte mare ca planeta încă necunoscută, masurând 30% până la 70% din masa Pământului, să existe la marginea sistemului nostru solar", se arată în programul de cercetare publicat de Kobe University. "Dacă căutarea o să se facă la scară largă, planeta este posibil să fie descoperită în mai puţin de 10 ani", se mai precizează.

"Planeta X" ar trebui să aibă o orbită eliptică plană, cu o perioadă de revoluţie de 1000 de ani şi o rază estimativă de 15 până la 26 miliarde de kilometri.

(10:28)

Ne puteți urmări și pe Google News