Preşedintele Conisliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a cerut conducerii PSD să respingă votul uninominal, dacă nu va fi inclusă aceeaşi manieră de vot şi pentru alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene. Aceasta este solicitarea formulată la prima şedinţă a conducerii PSD la care participă Adrian Năstase, în calitate de preşedinte al Consiliului Naţional.
"Este logic să se adopte votul uninominal la parlamentari şi la Consilii Judeţene. Din nefericire, în acest moment, s-a reactivat un alt proiect de lege care nu conţine şi alegerea prin vot uninominal a preşedinţilor de Consilii Judeţene. Se pare că celelalte partide nu doresc acest lucru", a arătat Oprişan.
Potrivit lui Oprişan, liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a încercat să îi convingă pe preşedinţii de Consilii Judeţene ai PSD că reactivarea celui de-al doilea proiect de lege, aflat încă din 2005 în Parlament, ar fi o variantă mai rapidă de a se ajunge la votul uninominal pentru CJ.
La rândul său, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a precizat că preşedinţii de Consilii Judeţene ai PSD au păreri pro şi contra introducerii votului uninominal, în timp ce preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a arătat că punctele de vedere în acest sens sunt "foarte împărţite".
Preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, spune că există nemulţumiri în rândul organizaţiilor PSD din teritoriu şi în ceea ce priveşte faptul că s-a renunţat definitiv la votul pe liste de partid. Liderii organizaţiilor se tem că, în acest fel, în Parlament vor ajunge doar cei care au bani.
"Sunt şi oameni împotrivă, care cred că votul uninominal nu e democratic...sunt păreri împărţite", a spus Ion Iliescu, preşedinte de onoare PSD. Membrii Comisiei de cod electoral au finalizat, acum două zile, raportul privind introducerea votului uninominal, documentul fiind adoptat cu 12 voturi "pentru" şi unul "împotrivă", proiectul legislativ urmând să fie supus votului plenului Camerei Deputaţilor în data de 3 martie.
Uninominalul, negociat la sânge
Un amendament al parlamentarilor PSD, privind inserarea modalităţii de alegere a preşedinţilor Consiliilor Judeţene, a fost respins, motivându-se că acest aspect va fi reglementat de legea alegerilor locale, proiect legislativ aflat în circuitul legislativ.
Tocmai de aceea, la ieşirea din şedinţa Biroului Permanent al PSD, Mircea Geoană a declarat că formaţiunea sa nu va accepta o lege a votului uninominal care să nu includă aceeaşi modalitate de alegere şi a preşedinţilor de Consilii Judeţene.
"Considerăm că această atitudine ipocrită a Guvernului este nejustificată. Considerăm că atunci când guvernul şi-a asumat răspunderea pe un text de lege în care şi alegerea parlamentarilor şi alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene se va face prin vot uninominal este complet anormal şi, repet, ipocrit, ca în Comisia de Cod Electoral reprezentanţii PNL şi UDMR să voteze împotriva propriei legi. În aceste condiţii, fac un apel oficial la adresa celor care şi-au asumta răspunderea, dar şi la adresa celor de la PD-L ca săptămâna viitoare la votul în Camera Deputaţilor pe Legea Votului Uninominal să voteze amendamentul propus de PSD care este identic cu prevederea din legea care a fost returnată de Curtea Constituţională", a preciat Geoană.
"Ar fi anormal ca parlamentarii ţării să fie aleşi în mod direct de către cetăţeni şi cei care reprezintă interesele comunităţilor şi au respondabilităţi uriaşe mai ales în anii următori, dominaţi de descentralizare şi integrare europeană, să nu fie aleşi prin vot direct şi să fie rezultatul unei negocieri obscure între partide, în camere secrete de la Bucureşti, în care cetăţeanul nu are niciun drept de a vedea cu transparenţă care este persoana cu nume şi prenume care îi va reprezenta interesele la nivel local", a continuat liderul PSD.
(15:22)