UDMR ia în calcul alegerile anticipate, dacă PSD refuză să mai susţină în parlament iniţiativele guvernului.
„Alegerile anticipate ar fi o soluţie mult mai bună decât să ne chinuim încă o jumătate de an fără să reuşim să realizăm deziderate importante din programul de guvernare“, a susţinut ieri preşedintele UDMR, Marko Bela.
Totuşi, Marko este de părere că, în pofida declaraţiilor venite dinspre PSD, în acest partid există „mai multe variante, speculaţii şi ezitări“, ceea ce face prematură poziţionarea celorlalte partide faţă de anticipate. El s-a declarat însă pentru varianta comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, avansată şi de premierul Călin Popescu-Tăriceanu săptămâna trecută. În opinia lui Marko Bela, comasarea nu ar dezavantaja UDMR şi ar presupune, în plus, o economie la buget.