„Legile educaţiei sunt neconstituţionale“

„Legile educaţiei sunt neconstituţionale“

Îndepărtarea religiei din învăţământul liceal duce la privarea elevilor şi cultelor religioase de un drept garantat prin Constituţie, arată Patriarhia Română, într-un comunicat de presă transmis ieri.

Astfel, prevederile din pachetul legislativ propus de Ministerul Educaţiei ar încălca articolul 32, alineatul 7 din Legea Fundamentală, referitor la asigurarea libertăţii învăţământului religios, în care se arată că, „în şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege“, precum şi Legea nr. 489/2006, care prevede că, „în învăţământul de stat şi particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute“. Campanie pentru religie în şcoli În aceste condiţii, Patriarhia cere blocarea proiectelor, în forma în care au fost prezentate. „Având în vedere problemele grave, de ordin juridic, precum şi cele semnalate de specialişti în pedagogie, sociologie şi politică educaţională, de profesori, părinţi, culte recunoscute şi parteneri sociali, Patriarhia Română consideră că înlocuirea Legii învăţământului nr. 84/1995, cu aceste propuneri legislative contestate, aflate în contradicţie cu legile statului, nu este oportună şi nici necesară“, arată Patriarhia.

Se cere în schimb elaborarea unei strategii naţionale de reorganizare a învăţă- mântului românesc, „pentru identificarea priorităţilor, a valorilor reale şi a competenţelor profesionale necesare“. Săptămâna trecută, Patriarhia a anunţat începerea campaniei „Nu vrem liceu fără Dumnezeu“, prin care li se propune elevilor să completeze un chestionar: copiii pot arăta rolul pe care îl are educaţia religioasă în propria formare şi pot spune dacă doresc să studieze această disciplină în şcoli. Proiectele, în parlament până în aprilie Dezbaterea publică pe legile educaţ iei s-a încheiat duminică, 17 februarie. Ministerul Educaţiei a anunţat că, în perioada imediat următoare, va analiza propunerile formulate până acum.

Pachetul de legi ar urma să ajungă în parlament cel mai târziu la începutul lunii aprilie. În forma actuală a proiectului de lege a învăţământului preuniversitar, elevii de peste 16 ani pot alege să nu frecventeze orele de religie, printr-o solicitare scrisă. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără media la această disciplină.

Ne puteți urmări și pe Google News