TVR 1 şi TVR 2 au luat-o la vale

TVR 1 şi TVR 2 au luat-o la vale

Posturile publice au pierdut locuri importante în clasamentul audienţelor de ianuarie.

A fost odată ca niciodată. Se făcea că TVR 1 stătea în coasta Pro TV. Se întâmpla în 2002, când TVR 1 avea o audienţă medie de 311.000 de telespectatori în mediul urban, la doar 30.000 de telespectatori de Pro TV. Povestea nu a durat mult. Din 2003, TVR 1 a cedat locul 2 Antenei 1 şi a continuat să piardă public, astfel că media pe 2007 arată în mediul urban 137.000 de telespectatori, la distanţă de Pro TV şi de Antena 1. Prima lună din 2008 nu arată prea bine pentru posturile publice. Faţă de anul trecut TVR 1 cade pe locul 5, iar TVR 2 alunecă de pe 7 pe 11. Desenele animate bat TVR 2 În intervalul 7 ianuarie-7 februarie, în mediul urban, TVR 1 pică pe locul 5. Principalul canal public are cu peste 50.000 de telespectatori mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi lasă loc în faţă pentru Acasă TV şi Realitatea TV. În cazul TVR 2, căderea numără patru „trepte“, astfel că postul, deşi pierde doar 12.000 de telespectatori, se vede depăşit de Kanal D, OTV, Antena 3 şi Cartoon Network. Şi la analiza pe intervale orare, canalele TVR pierd locuri în audienţă. Dimineaţa, între 6.00 şi 12.00, TVR 1 se clasa anul trecut pe locul 5. În 2008, postul pică un loc, în favoarea mai noului Kanal D. Seminificativă este însă pierderea TVR 2 pe acest interval. De pe locul 6, TVR 2 alunecă pe 11, după Antena 3, Cartoon Network, Minimax şi Prima TV. Seara aduce o cădere mai abruptă pentru TVR 1. Dacă anul trecut, între orele 18.00 şi 24.00 postul era în urma Pro TV şi a Antenei 1, în prima lună din 2008 TVR 1 e surclasat şi de Acasă TV şi Prima TV. În analiza comparativă, este de menţionat că, din 2008, după schimbarea măsurătorului de audienţă panelul a fost extins. Cercetarea companiei GfK ia în calcul în prezent, pentru mediul urban şi abonaţii DTH, dar şi satele dezvoltate în apropierea oraşelor. Astfel, în prezent, cifrele pentru mediul urban sunt reprezentative pentru 11.374.000 de persoane, faţă de 9.999.000 în măsurătorile trecute.

Liga I, o pierdere cu efect Care ar putea fi cauzele? Anul trecut, în ianuarie, situaţia TVR era calmă. Războiul dintre Palate nu se acutizase, Tudor Giurgiu era preşedinte, iar TVR 1 avea drepturile de difuzare pentru meciurile din campionatul intern. Horia Romanescu, director de programe al TVR, punctează câteva dintre motivele scăderii în audienţă. Pierderea Ligii I în favoarea Kanal D, dar şi a emisiunii „Iartă-mă“ (plecată la Romantica) au afectat ratingurile de duminică şi de luni. Lipsa bugetelor consistente pentru marketing poate fi o altă cauză. Anul electoral 2008 se va reflecta şi în audienţe. „TVR va avea obligaţia prin lege să facă emisiuni politice, talk-show-uri. Acestea nu vor duce audienţele în sus, dar sper măcar să le conserve“, spune Romanescu. Directorul de programe al TVR vede o „bulă de oxigen“ în Campionatul European. Şansa TVR: poziţionarea clară a canalelor Răzvan Nicolescu, director TVR 2, spune că scăderile de audienţă din ianuarie sunt greu de justificat prin schimbările de programe: „În mediul urban, TVR 2 a avut pe tot anul 2007 o scădere de doar 8,8% de cotă de piaţă, pentru ca într-o singură lună să înregistrăm o scădere mult mai mare decât pentru tot anul. Cred că schimbarea de panel a influenţat decisiv scăderea vizibilă a audienţelor“. Pe de altă parte, spune directorul TVR 2, mai multe canale concurente şi-au îmbunătăţit vizibil achiziţiile de programe, în particular filme şi documentare, devenind concurenţi serioşi chiar pentru TVR 1. Nicolescu vede soluţia într-o poziţionare mai clară a canalelor publice: „Vremea corporaţiilor cu un singur canal a trecut - exemplu şi dezvoltarea pe orizontală a trusturilor Intact (nu mai puţin de 7 staţii!) şi Media Pro - şi va trebui să ne definim mai clar poziţionarea în următoarele luni, în contextul unei pieţe tot mai fragmentate.“ „Din punctul de vedere al TVR 2, cred că trebuie să accentuăm poziţionarea de staţie «premium», adresată celor cu studii medii şi superioare, public activ, 18-49 de ani“, încheie directorul TVR 2. EXPLICAŢII „Semne de întrebare“ Dana Deac, director TVR 1: „Comportamentul consumatorului s-a modificat substanţial în intervalul ianuarie 2007 - ianuarie 2008. S-a menţinut trendul vizibil deja de anul trecut - consumul TV a scăzut la posturile generaliste. Pe de altă parte, însă, am constatat, de pildă, luând ca reper «Teleenciclopedia » (una dintre emisiunile cu publicul cel mai fidel), că, în mod inexplicabil, a scăzut în audienţă. Acest lucru ne face să ne punem semne de întrebare referitoare la modul în care este alcătuit noul panel de măsurare a audienţei TV. În plus, piaţa continuă să se segmenteze, creşte numărul posturilor.“

Ne puteți urmări și pe Google News