Copiii cu dare de mână îşi pot trimite părinţii la „Speranţa“, un cămin de patru stele pentru vârstnici, deschis de Primăria Sectorului 2.

Domnul Ciobanu stă de şase luni acolo, după ce-i sărise o doagă la cap, cum zice el râzând, iar fiul lui şi-a dat seama că nu-l mai poate ţine acasă. Ce-o fi fost în sufletul lui când s-a cazat la „Speranţa“ numai el ştie. Acum spune doar cât de bine se simte acolo, zilnic înconjurat de atenţia personalului care-i uşurează viaţa de probleme care acasă păreau de nerezolvat.

Deşi unora nu le pare, cazul domnului Ciobanu şi al altor 14 rezidenţi de la „Speranţa“ e o rezolvare decentă a unei situaţii insurmontabile pentru multe familii din România. „Veneau oameni la mine şi-mi spuneau că ar plăti oricât, dar nu au unde să-şi ducă părinţii care nu se mai pot îngriji singuri“, motivează primarul Neculai Onţanu investiţia de 22 de miliarde de lei pe care Primăria Sectorului 2 a făcut-o într-un fost spital din sectorul 4. A apărut astfel primul azil de stat, cu preţuri şi condiţii de privat, în care pensionarii care au venituri mari sau copii cu salarii bune pot fi cazaţi temporar sau definitiv.

Ca acasă

Alternativa practic nu există. Că- minele de bătrâni din reţeaua de stat sunt supraaglomerate, singura modalitate de eliberare a locurilor fiind trecerea câte unui ocupant în lumea drepţilor.

Deocamdată, Centrul „Speranţa“ e ocupat doar pe sfert, majoritatea rezidenţ ilor fiind bolnavi de Alzheimer. Asta le reduce drastic posibilităţile de deplasare în afara azilului deoarece nimeni nu riscă să-i piardă prin oraş. „E ca acasă, chiar mai bine. Că acasă nu se gătea zilnic mâncare proaspătă, rufele nu se duceau singure la Nufărul. Personalul are o răbdare fantastică. Se ştie că lucrul cu bătrânii e dificil, iar pensionarul în ziua de azi e o povară şi pentru familia lui“, explică domnul Ioan Ciobanu, care şi-a trăit ultimii 18 ani, din cei 78 neîmpliniţi, fără soţie, în aceeaşi casă cu fiul său.

Plimbare cu bilet de voie

Domnul Ciobanu e ahtiat după presă, îi plac inclusiv tabloidele, dar mai ales integramele, şi se declară comunist, votant fervent al PSD. Fost contabil-şef şi ofiţer de armată, omul povesteşte cu haz întâmplări de pe vremea când avea prieteni cu care juca şah şi table şi le asociază cu prezentul: „Dacă vrem să ieşim la plimbare facem o cerere. Cu bilet de voie - ca pe vremuri la internat - numai că acum nu ne mai deranjează, că nu mai simţi nevoia să sari gardul şi să te întorci târziu din oraş...“.

Pentru că ţine la imaginea lui, domnul Ciobanu s-a îmbrăcat ieri cu hainele de duminică şi s-a lăsat fotografiat cu pălăria. Deşi se revendică un optimist, în ochii umezi ai bătrânului se oglindeşte tristeţea: „Atunci când am intrat aici am închis uşa vieţii mele vechi şi prietenilor de table. Nu doresc să mă vadă nimeni aşa!“.

PUNCTAJ DE ADMITERE

Pensie mare şi grad de dependenţă mic

Ca să ajungă la „Speranţa“, un pensionar trebuie să aibă un venit de cel puţin 1.300 de lei lunar şi un grad mic de dependenţă, adică să nu aibă un handicap care să necesite un infirmier non-stop. Primăria Sectorului 2 face o anchetă socială. Cazarea la „Speranţa“ costă lunar 1.300 de lei într-o cameră cu patru paturi, 1.600 într-una cu două paturi şi 1.800 de lei într-o cameră cu un pat. Preţul acoperă servicii de curăţenie, mâncare, asistenţă medicală şi acces la serviciile ambulanţei sociale a sectorului 2, care-l poate transporta în caz de nevoie pe pensionar la spital.