89 de români, arestaţi în Spania

89 de români, arestaţi în Spania

O reţea de falsificatori de carduri a fost anihilată ieri, în cadrul unei ample operaţiuni a poliţiei spaniole.

Arestările au avut loc în Valencia, Murcia, Tarragona, Malaga, Huelva, Insulele Canare şi Madrid, alte arestări având loc în Irlanda şi România.  

Infractorii falsificau carduri şi apoi făceau cumpărături fraudulente cu acestea. În urma percheziţiilor efectuate de poliţie, s-au descoperit aparate de falsificat carduri.

Cel puţin şase dintre suspecţii reţinuţi sunt femei, însă se pare că majoritatea aveau numai misiunea de a masca activităţile bărbaţilor şi nu erau direct implicate în falsificarea de carduri.

Poliţia română a colaborat cu cea spaniolă pentru a prinde infractorii. Autorităţile vor analiza toate documentele şi zecile de hard-disk-uri confiscate.

Ministerul de interne spaniol va oferi mâine mai multe informaţii despre această operaţiune de amploare în cadrul unei conferinţe de presă. (13:47)

Ne puteți urmări și pe Google News