DRAGOŞ GHIŢULETE: "În aceste zile, bătălia dintre fostele slugi ale regimului comunist şi reprezentanţii societăţii civile, atât cât mai poate şi această societate civilă, se dă pe treptele CNSAS-ului."
Î n aceste zile, bătălia dintre fostele slugi ale regimului comunist şi reprezentanţii societăţii civile, atât cât mai poate şi această societate civilă, se dă pe treptele CNSAS-ului.
Deşi 23 de organizaţii neguvernamentale au chemat oamenii în stradă pentru a protesta faţă de restauraţia pe care a pregătit-o îndelung Curtea Constituţională, în Piaţa Universităţii, duminică, n-au fost mai mult de 500 de persoane.
Oare sutele de mii de victime ale regimului comunist nu merită măcar un strigăt de protest?
Decizia de joi, prin care se desfiinţează practic CNSAS-ul, a fost urmată la câteva ore de motivare. 27 de pagini. Le aveau cumva pregătite cei 9 magistraţi? Ştiau dinainte, pe principiul concursul se dă joi, postul e ocupat de marţi, care va fi sentinţa?
E foarte posibil atât timp cât, potrivit unor surse din CNSAS, chiar magistraţii Curţii Constituţionale erau în atenţia cercetătorilor acestui consiliu.
Să ne miram că în dosarul mineriadei din iunie 90 apar numele a doi judecători ai CCR, Cochinescu şi Ninosu, ale căror maşini au fost folosite atunci pentru a incendia sediile partidelor istorice?
Dacă prin absurd, deşi ceea ce se întâmplă în aceste zile lasă loc oricăror scenarii orwelliene, Nicolae Pleşiţă ar fi numit ministru al justiţiei, iar Ilie Merce ar ajunge şef la Interne, tot 500 de oameni ar ieşi în stradă să-şi strige revolta?
De ani întregi, Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, se luptă pentru a-i aduce în justiţie pe cei care au ordonat moartea tatălui său în 1985.
Ce să înţeleagă acum supravieţuitorii închisorii Piteşti? Că aceia care au făcut posibil cel mai temut experiment din fostul lagăr comunist vor rămâne nedescoperiţi?
Cum va arăta istoria recentă fără ca ororile celor 50 de ani de comunism să nu fie scoase la iveală?
Una peste alta, CNSAS nu va mai putea da verdicte de poliţie politică.
Toate sesizările vor merge către instanţe. Revin la cazul Ursu. După ani şi ani, n-a plătit nimeni în afară de un fost miliţian, care acum e liber pe motiv că e bolnav. Unul dintre securiştii care au ordonat uciderea disidentului, locotentul Vasile Hodis, îşi vede liniştit de avocatură după un stagiu destul de mare în anii ’90 pe la SRI.
Câţi ani de procese şi recursuri vor trebui pentru a da un verdict?
Geaba încearcă acum cei care au primit deja verdicte de colaborare să îşi strige nevinovăţia. Geaba vor fi albiţi turnătorii, perdeaua neagră nu s-a aşternut totuşi peste noi. Mai sunt sute sau sper mii de oameni care să-i arate cu degetul pe cei care au făcut pactul.
Tovarăşi securişti şi turnători, mai uşor cu comunismul pe scări. Nu-l mai puteţi întoarce din drumul pe care s-a dus pentru simplul fapt că drumul ăsta e fără întoarcere.