În intersezon, „roş-albaştrii“ au investit cel mai mult pentru a-şi întări echipa. La polul opus e Dinamo, care merge „pe profit“.
Granzii“ Ligii I la fotbal au adoptat, în această iarnă, tactici diferite în materie de transferuri. Astăzi, cu câteva ore înainte ca sesiunea de transferuri să expire, se pot trage câteva concluzii. Dacă, la nivel declarativ, toată lumea susţine că n-a abandonat planurile măreţe, în practică lucrurile stau altfel, iar felul în care s-au „mişcat“ echipele pe piaţă spune multe despre adevăratele lor intenţii.
Dintre cei cinci „mari“, poate fi tăiată deja de pe listă Poli Timişoara, al cărei patron, Marian Iancu, pare că a sacrificat performanţa în favoarea rentabilităţ ii. A devenit evident, de asemenea, că Dinamo s-a întors la politica profitului făcut din export de fotbalişti, în timp ce Steaua, CFR şi Rapid continuă să spere la titlu. „Stilul Copos“ şi „stilul Becali“ Liderul CFR Cluj îşi urmează în continuare planul de fortificare a echipei. Se menţine şi tendinţa de a diminua numărul românilor şi sporirea legiunii de „stranieri“. Ardelenii au adus cinci jucători cu mai puţin de două milioane de euro. Doi dintre jucători au o experienţă bună în Liga Campionilor. Rapid s-a mişcat în „stilul Copos“ pe piaţă. Adică a achiziţionat ieftin şi a vândut scump, obţinând profit fără a se putea spune, în acest moment, dacă echipa va suferi la capitolul joc.
Pe Mazilu s-au luat aproape 4 milioane de euro, fiind aduşi în loc un golgheter sârb şi un mijlocaş (Pancu) de mare potenţial dacă va reveni la forma de odinioară. Giuleştenii au păstrat un echilibru în lot. Un caz aparte îl reprezintă Steaua. Experienţa din Liga Campionilor i-a învăţat pe „roş-albaştri“ cum se poate face profit.
Planul lui Gigi Becali e simplu: investeşte acum în fotbalişti de valoare şi, la primăvară, în „indirecte“ pentru a ajunge măcar pe locul doi. Apoi - la fel ca şi anul trecut - se va miza pe calificarea în grupele Ligii şi amortizarea cheltuielilor din suma substanţială care va veni de la UEFA. Acesta este şi motivul pentru care, dintre cele patru echipe „mari“, Steaua s-a mişcat cel mai mult la nivelul lotului. Acesta poate fi brevetat în România drept „stilul Becali“. AU RENUNŢAT Dinamo pune profitul înaintea performanţei „Roş-albii“ au încercat astă-vară să-şi schimbe filosofia de viaţă şi să stopeze exportul valorilor, pentru a face performanţă (şi bani) în Liga Campionilor. În această idee s-a conservat lotul din sezonul trecut, fiind aduse „întăriri“. Totul s-a năruit însă odată cu ratarea calificării în grupele Ligii. Acum, acţionarii au ajuns la capătul răbdării şi par să fi revenit la vechea practică. Din vânzarea lui Ştefan Radu şi a lui Claudiu Niculescu s-au obţinut peste şase milioane de euro.
Mai mult, Torje a fost luat de la Poli Timişoara tot în ideea unui profitabil transfer ulterior. E evident că Dinamo a renunţat la ideea titlului. În privinţa antrenorului s-a mers pe varianta cea mai ieftină. Echipa avea nevoie de un fundaş dreapta, dar nu s-au adus întăriri, ci au fost vânduţi încă doi titulari: un atacant şi un fundaş central. În acest moment, numărul „găurilor“ a crescut la trei, dar nimănui nu pare că-i pasă.