La un pas de tragedie pe Transfăgărășan! S-au prăbușit de la 40 de metri

La un pas de tragedie pe Transfăgărășan! S-au prăbușit de la 40 de metri

O mașină în care se aflau 4 tineri s-a prăbușit de la o înălțime de 40 de metri, într-o curbă pe pe Transfăgărășan.

Cei patru pasageri ai mașinii au scăpat cu răni ușoare și au ieșit singuri din autoturism. Conform Mediafax, accidentul s-a produs la km 115, fiind anunțat la 112 de către un participant la trafic.

„În mașină se aflau patru tineri cu vârste între 23 și 25 de ani, din Teleorman, care coborau dinspre Bâlea spre Curtea de Argeș, iar la km 115 unde este o curbă în ac de păr, probabil din cauza neadaptării vitezei la drumul care este și un pic înghețat, șoferul a pierdut controlul asupra mașinii și s-a prăbușit până pe celălalt tronson al Transfăgărășanului. S-au răsturnat de câteva ori, dar nu au fost răniți grav și au ieșit singuri din mașină”, a declarat Cristian Toma de la Salvamont Argeș, anunță Mediasfax.

Potrivit acestuia, tinerii au fost preluați de ambulanța SMURD de la Baza Salvamont Argeș și de două ambulanțe venite de la Curtea de Argeș și au fost transportați la spital pentru investigații medicale.

 

Ne puteți urmări și pe Google News