Ianis Hagi le-a închis gura contestatarilor. Ce a scris presa belgiană după evoluția de marcă din ultimul meci al lui Genk

Ianis Hagi le-a închis gura contestatarilor. Ce a scris presa belgiană după evoluția de marcă din ultimul meci al lui Genk

Fiul lui Gică Hagi a făcut cel mai bun meci al său de la sosirea la Genk, după ce, sâmbătă, a reușit o „dublă” în meciul cu St. Truiden, scor 3-3.

A ieșit soarele și pe strada lui Ianis Hagi. Până acum, internaționalul român în vârstă de 20 de ani a fost „mitraliat” cu critici din partea oamenilor de fotbal din Belgia. Aceștia au considerat că Ianis nu se poate adapta la Genk, dar, în tot acest timp, fiul „Regelui” nu a încetat să rămână optimist. „Știam că voi avea nevoie de timp de adaptare, la o echipă nouă, colegi noi şi mediu diferit. Nu contează că am jucat puţin! Eu pot face mult mai multe, deşi n-am prins prea multe minute până acum (...)”, declara Hagi jr. înaintea meciului de sâmbătă.

Pentru duelul din deplasare cu St. Truiden, tehnicianul lui Genk, Felice Mazzu, a contat pe serviciile românului încă din primul minut, iar evoluția lui Ianis i-a lăsat mască pe belgieni.

„Ce face el e foarte rar”

„Tricolorul” a marcat două goluri, toate din penalty, dar loviturile de la punctul cu var le-a transformat mai întâi cu dreptul, apoi cu stângul. Pe lângă aceste goluri, Ianis a bifat și o pasă decisivă în derbyul cu St. Truiden. „Tânărul star român e perfect ambidextru. Un fotbalist a fost deasupra tuturor. Ianis Hagi. Deseori lăsat pe banca de rezerve în debutul sezonului, tânărul star român a profitat de această șansă pentru a-și etala întreaga clasă. E perfect ambidextru, a executat toate fazele fixe, și de pe stânga, și de pe dreapta. El a transformat și cele două penalty-uri. Chiar și atunci a folosit ambele picioare. La prima încercare, a plasat mingea calm, cu dreptul. La a doua, a prins portarul advers pe contre-pied, cu stângul. Ce face el e foarte rar”, a notat site-ul RTBF.

Însă, partida dintre St. Truiden și Genk a fost încheiată înainte de prelungiri, din cauza incidentelor provocate de fanii oaspeților. Se pare că finalul meciului a fost hotărât de poliție, și nu de arbitru, iar acum ambele echipe așteaptă decizia Comisiei. Genk poate câștiga la masa verde, dacă se consideră că gazdele nu au organizat așa cum ar fi trebuit meciul, mai există varianta rejucării, sau cea în care niciuna dintre cele două echipe să primească vreun punct.