Acuzații incredibile după moartea lui Jacques Chirac. „El ura națiunea”
- Antonia Hendrik
- 27 septembrie 2019, 18:20
În memoriile sale Le Pen nu l-a cruţat o clipă descriindu-l peJacques Chirac ca pe un rău întruchipat: a fost cel care a a votat cu securitatea, cu legile strâmbe ale stângii politice, a promovat legea Veil, a promovat şi votat pro-migranţi.
Există cineva care nu uită şi nu iartă nimic când vine vorba de Jacques Chirac. Acela este Jean-Marie Le Pen, care încă de la început, îl acuză pe fostul preşedinte că a „ucis” Franța. Le Pen scrie în memoriile sale: „Chirac a fost de acord cu stânga pentru a schimba Franța și a înlocui poporul său. El ura națiunea".
În „Tribun du peuple” - al doilea volum din memoriile sale - fostul președinte al FN desenează un portret deosebit de sever al fostului șef de stat.
„Am vrut să-l opresc pe Chirac. Reputația lui proastă parcă pleda în favoarea lui. Porecla de "Facho Chirac" i se potrivea de minune, iar istoria urma să demonstreze că în spatele acestui profil convenabil se ascundea un militant hotărât Anti-Franța".
Ca și cum ar fi un titlu de glorie în ceea ce privește imigrația, Chirac a fost clar din nefericire. Până la sfârșitul lunii octombrie 1977, el a declarat: Legarea șomajului de prezența imigranților este o reacție primară, iar în 1979, a fost pentru votul imigranților la alegerile municipale.
Tot el a fost de acord cu stânga, alimentată de aceeași ideologie, pentru a schimba Franța și a înlocui oamenii ţării cu migranţii.
"Nu este o coincidență faptul că din cauza sa sunt atât de multe probleme acum în ceea ce privește decalajul social". Chirac, "un fost student marxist, care nu a acordat nicio importanță liniei politice sau teritoriului Franţei, lumea lui este împărțită exclusiv în clase. Națiunea este pentru el o viziune a spiritului care ar trebui aruncată în gunoiul istoriei", titrează lepoint.